Din unul dintre cei mai mari milionari ai României, Irinel Columbeanu a ajuns falit în ultimii ani, iar recent a fost internat într-un azil.
După ce nu a mai avut cum să își plătească utilitățile și chiria, fostul afacerist, care în urmă cu aproximativ 20 de ani avea o avere estimată la 150 de milioane de euro, a fost dat afară din apartamentul în care locuia, astfel că a ajuns într-un cămin pentru vârstnici.
Ion Cassian, cel care deține azilul în care se află acum Irinel Columbeanu, a afirmat că ar fi nevoie de 10.000 de euro pentru toate cheltuielie, iar această sumă ar putea fi plătită de Gigi Becali, deoarece tot el a ajutat-o și pe Zina Dumitrescu în ultima perioadă a vieții ei.
Din câte se pare, Irinel Columbeanu are parte oricum de reducere din partea lui Ion Cassian, deoarece în același cămin pentru vârstinici a fost internat și tatăl afaceristului, în ultimii lui ani de viață.
Chiar dacă nu mai are bani și trăiește doar dintr-o pensie de aproximativ 2.000 de lei, Irinel Columbeanu se ține tare în continuare și speră că o va scoate cumva la capăt și că apropiații lui îl vor ajuta.
Potrivit celor de la ProSport, Gigi Becali nu are de gând să facă acest lucru și a motivat că Irinel Columbeanu are de cine să fie ajutat!
„Normal că-mi pare rău de cum a ajuns Irinel Columbeanu. Eu cu ce să-l ajut acum? Spuneți voi? Ce să-i fac eu? Eu sunt curios unde sunt toți banii lui. Voi știți? Cum poți să pierzi așa dintr-o dată atâția bani? Trebuie aflat cum de a ajuns el la sapă de lemn.
Eu cred totuși că Monica Gabor și Irina, fata lui, îl vor ajuta. Nu cred că îl vor lăsa așa. Cineva cred că îi plătește azilul ăla, că nu oricine se duce la un asemenea azil. Pe Zina Dumitrescu am ajutat-o atunci că săraca ajunsese foarte rău. Dar eu refuz să cred că Irinel Columbeanu chiar nu mai are nici măcar doi lei.
Vezi, în viața asta trebuie să ai mare grijă cum îți administrezi averea. Voi credeți că eu nu puteam să sparg banii în petreceri pe yacht-uri sau să-mi iau vreun avion? Și puteam să-mi cumpăr și yacht. Și acum pot, dar eu sunt Gigi Becali și știu ce vreau de la viață.
Totuși, eu cred că măcar o femeie sau două, mă refer la cele care au fost în viața lui Irinel Columbeanu, îl pot ajuta! Voi mă întrebați dacă îl ajut eu, dar cu ce să-l ajut? Spuneți-mi voi. Eu cred că și Romanița Iovan îl mai poate ajuta. Poate că l-a și ajutat în trecut.
Însă, da, e trist să vezi cum astfel de oameni din bogătași ajung săraci. Treaba e că, dacă nu ai grijă de tine, viața te aduce unde te aduce”, a spus Gigi Becali.