Barcelona a început deja cumpărăturile pentru vara lui 2024. Potrivit ultimelor informaţii din presa iberică, clubul de pe „Camp Nou” ar fi reuşit să îl convingă deja pe Nico Williams să se alăture catalanilor.
În vârstă de doar 21 de ani, Williams se află în ultimele luni de contract cu Athletic Bilbao şi va ajunge gratis la Barcelona, în iulie 2024. Real Madrid s-ar fi interesat, la rândul ei, de vâful cu origini africane, dar Williams ar fi luat, în cele din urmă, hotătârea de a parafa actele cu formaţia lui Xavi.
Evaluat la peste 30 de milioane de euro, Nico Williams este socotit unul dintre cei mai promiţători tineri atacanţi din La Liga. Acesta a debutat în prima divizie iberică în sezonul 2020-2021, atunci când avea doar 18 ani. De atunci, a strâns nu mai puţin ce 91 de prezenţe pentru Bilbao.
În sezonul actual, Williams nu a reuşit încă să perforeze porţile adverse. În septembrie, acesta a lipsit aproape trei săptămâni din teren, după ce a acuzat dureri puternice în zona spatelui. Williams a intrat deja în circuitul naţionalei şi are nu mai puţin de 15 selecţii pentru „Furia Roja”.
Oficialii de la Bilbao au încercat în mod repetat să îl convingă pe Williams să îşi pună semnătura pe un nou acord, dar toate încercările acestora au fost în zadar. Vârful de 21 de ani a refuza de fiecare dată polititcos ofertele venite de la basci şi a subliniat că îşi doreşte să facă pasul spre o echipă care se luptă pentru trofee.
Conform relatărilor jurnaliştilor din Spania, Joan Laporta, preşedintele Barcelonei, ar fi tatonat de mult timp pista unui transfer al lui Nico Williams. Confruntată cu mari probleme financiare, gruparea de pe „Camp Nou” s-a axat, în ultimul timp, pe tranferurile unor jucători liberi de contract, iar Williams se încadrează perfect în această politică.
Real Madrid ar fi stat la cotitură şi s-ar fi interesat, de asemenea, despre situaţia lui Williams. „Galacticii” nu ar fi făcut însă niciun pas decisiv, după ce Williams le-ar fi dat de înţeles că vrea să evolueze pentru Barcelona.