Dinamo a primit vești bune în această pauză competițională prilejuită de meciurile din preliminariile Euro 2024. Nu mai puțin de trei sponsori noi s-au alăturat echipei.
Chiar dacă victoriile se lasă așteptate, „câinii roșii” fiind penultimii în clasamentul Superligii, fanii au și motive de bucurie. Acționarii au făcut un nou pas important în demersul de a rezolva probleme financiare: au convins încă trei companii să devină sponsori.
Este vorba despre Trattoria Verdi, Acumen Sport România și Fan Courier, cea din urmă cu peste 25 de ani de activitate în domeniul curieratului și un renume pe măsură. Anunțul a fost făcut chiar de club, cu puțin timp în urmă.
„Trei noi parteneri s-au alăturat familiei Dinamo. Trattoria Verdi ne oferă cea mai bună mâncare din Italian Cuisine. Acumen Sport Romania ne ajută sportivii să se recupereze și să prevină accidentări, oferindu-le grija de care au nevoie.
Fan Courier este lider de piață în curierat și, de 25 ani, oferă încredere și profesionalism tuturor celor care au nevoie de serviciile lor. Bun venit în familie!”, se arată în mesajul publicat în mediul online.
Tot în aceste zile, fanii lui Dinamo au primit și o veste mai puțin plăcută: Dorin Rotariu, cel care a îmbrăcat tricoul alb-roșu în perioada 2012-2017, a decis să revină în campionatul românesc, la FCSB.
Reacția nu s-a lăsat prea mult așteptată. Prin intermediul rețelelor de socializare, ultrașii s-au arătat dezamăgiți că atacantul a încălcat promisiunea făcută în trecut, că nu va accepta niciodată să evolueze pentru rivali.
„Ne-am bucurat când a ajuns în Ștefan cel Mare, chiar dacă originile lui nu aveau legătură cu Dinamo, ba dimpotrivă. Am sperat împreună că am găsit un nou puști minune pentru fotbalul românesc. L-am iertat și am trecut peste ce s-a întâmplat în 2014. A explodat și a devenit un idol pentru micii dinamoviști, așa cum era Deniz Giafer în 2016.
Și-a îndeplinit visul și a plecat apoi în fotbalul mare. Mai departe doar el ne poate explica ce nu a mers. A ajuns astăzi înapoi în Superligă, la acea echipă pentru care nu ar fi jucat niciodată în trecut. Acum lucrurile s-au schimbat, e fotbalist profesionist, pasiunile trec pe planul secund. În orice caz, noi știm că nu o face pentru bani. Așa ne spunea pe vremuri. Mult succes, Dorin. Noi nu uităm momentele frumoase. Ne-ar fi plăcut ca nici tu să nu uiți”, a transmis „Tribuna Dinamo”.