Dorin Rotariu (28 ani) a semnat cu FCSB pentru un an, cu opțiune de prelungire pe încă două sezoane.
Mutarea mijlocașului ofensiv nu este apreciată de Basarab Panduru, cel care consideră că Superliga este un pas înapoi.
FCSB l-a transferat pe Dorin Rotariu, liber de contract după despărțirea de formația bulgară Ludogorets, pentru a reuși să câștige primul titlu după o pauză de 9 ani. Gigi Becali i-a pregătit un salariu pe cinste, 20.000 euro pe lună, și a mai transmis că acesta va fi titular cu prima ocazie, mai exact meciul cu Voluntari.
Dacă finanțatorul echipei din Capitală este foarte încântat de faptul că fotbalistul și-a dat acordul pentru a evolua în România, analistul TV Basarab Panduru este dezamăgit de această alegere.
„Pentru Rotariu, Brugge e FC Barcelona, aşa cum pentru altul Barcelona e Barcelona, aşa şi pentru Rotariu, Brugge e Barcelona. E uşor să joci la Brugge? Spuneți-mi un nume care pleacă acum şi e titular la Brugge.
Cu cine te baţi acolo? Brugge are jucători valoroși. De exemplu, la ei, până de curând, a fost Noa Lang, care a plecat la PSV. Te poți bate cu astfel de jucători? Eu cred că nu e uşor. Eu nu cred că un jucător din campionatul României, de la o echipă de pe locul 5, 7, 8, cât vrei tu, poate merge să joace acum la Brugge.
Nu cred că poţi, nici la Anderlecht, sunt jucători prea buni acolo. Am văzut şi la Gent nişte jucători prin atac care dau câte 20 de goluri în fiecare sezon, te duci acolo şi te baţi cu ei? Cum să te baţi cu ei?”, a spus Basarab Panduru, conform Orange Sport.
Dorin Rotariu a mai evoluat de-a lungul carierei la formații precum Dinamo București, Club Brugge, Royal Mouscron, AZ Alkmaar, Astana sau Atromitos.