„Briliantul” a fost provocat de jurnaliştii din Azerbaidjan după ce echipa sa a pierdut în faţa campioanei Qarabag, în etapa a noua a campionatului azer.
Analiza jocului fotbaliştilor săi a pornit de la diferenţa de valoare dintre cele două formaţii. În contextul în care adversara trupei lui Mutu este reprezentanta ţării în competiţiile continentale.
„Am avut momente bune în finalul primei reprize. Dar știm cu toții valoarea lui Qarabag, o demonstrează an de an în cupele europene. Noi am arătat personalitate, dar nu am păstrat același nivel pe durata întregii partidei. Am suferit pe contraatacurile lor. Avem nevoie de un proiect pe termen lung.
Nu putem facem același lucru ca anii trecuți. E o problemă care persistă de mult timp. Trebuie să analizăm și să vedem ce facem. Nu avem o baghetă magică, nu putem face minuni în câteva luni. Trebuie să construim pe o bază solidă, pe multă muncă, nu pe baza emoțiilor”, a fost comentariul lui Mutu la sfârşitul jocului.
După acest eşec, Neftci este pe poziţia a 5-a cu 12 puncte acumulate, la 7 lungimi de adversara ei din această rundă, aflată în fruntea ierarhiei şi la 5 puncte depărtare de podium. Fanii nu sunt deoc încântaţi de parcursul favoriţilor şi nu ezită să îşi arate nemulţumirea vis-a-vis de conducerea tehnică a alb-negrilor.
Mutu cere puţină răbdare pentru ca lucrurile să intre pe făgaşul dorit.
„Înțeleg supărarea fanilor. Și eu sunt supărat! Dar nu acest meci mă mâhnește, noi trebuie să avem constanță pe durata întregului sezon. Să fim realiști. La Qarabag e un proiect de alt nivel, de asta domină competiția”, a fost discursul antrenorului.
Acesta a fost enervat la conferinţa de presă de ziariştii din Caucaz. Şi le-a întors „serviciul”.
„Dacă vrei să mă întrebi ceva despre meci, fă-o! Dacă ai venit venit să îți expui opinia despre Neftchi e ceva diferit. Ești jurnalist, ai venit să mă întrebi. Nu ai venit să îmi spui ce crezi. Cred că sunt multe bârfe în jurul echipei. Am auzit multe critici. Indiferent de ce am face, toată lumea ne critică. Nu putem privi totul într-un mod negativ”, a fost tranşant Mutu.