Academia lui Hagi înregistrează în continuare rezultate notabile la nivel de juniori. În Liga Tineret, puștii lui Hagi au umilit FCSB-ul cu un neverosimil 6-1.
Rezultatul celor de la U18 este notabil, mai ales că sunt câțiva jucători care au evoluat contra roș-albaștrilor care se află și în anturajul echipei mari a celor de la Farul. Băsceanu a fost eroul zilei prin faptul că a marcat trei goluri, celelalte reușite fiind realizate de Păcuraru, Cocoş şi Cojocaru, toți cu câte unul.
Dānuleasa, Luca Banu, Ionuț Cojocaru şi Băsceanu sunt în anturajul primei echipe si au prins minute și în meciuri de pregătire şi chiar în cele oficiale pentru campioana României.
Iată care a fost echipa de start a celor de la Farul U18
Munteanu – Cercel, Dumitra, Dănuleasa (Bîrzu 61) – Banu (Mălăele 61), Giurgiu, Croitoru – Băsceanu (Popovici 75) – Păcuraru (Leonte 79), Cocoș, Cojocaru.
După 9 etape scurse din Liga de Tineret U18, Farul este liderul clasamentului, cu maximum de puncte, 27 , în timp ce FCSB ocupă poziția secundă, cu 24 de puncte. Podiumul este completat de Sport Team București, cu 22 de puncte. În runda următoare, Farul se deplasează pe terenul lui Sport Team București, în timp ce FCSB merge în Ghencea pentru duelul cu CSA Steaua.