George Puşcaş va rata cel mai probabil convocarea la echipa naţională pentru dubla cu Belarus şi Andorra.
Fotbalistul celor de la Genoa este suspendat pentru jocul împotriva Belarusului care va avea loc joi la Budapesta, iar selecţionerul nu ar mai dori să apeleze la el doar pentru partida contra codaşei grupei, Andorra, programată duminică, pe Arena Naţională. Iordănescu Jr s-a gândit deja şi la posibili înlocuitori în condiţiile absenţei vârfului de 27 de ani.
Conform as.ro, Louis Munteanu sau Daniel Bîrligea i-ar putea lua locul în lotul cu care tricolorii vor aborda partidele din preliminariile Euro 2024. Puşcaş a fost intens criticat după partida cu Israel din cauza prestaţiei sale, dar în special din cauza unei mari ratări. Care ar fi putut aduce victoria reprezentativei noastre.
De altfel, bihoreanul traversează o perioadă de ineficienţă care s-a tot prelungit. Astfel, Puşcaş a ajuns la 7 luni fără gol marcat, ultima sa reuşită fiind consemnată în partida pe care Genoa a disputat-o împotriva celor de la Cosenza, în luna martie a acestui sezon, pe când genovezii erau în Serie B.
George Puşcaş s-a regăsit totuşi pe lista preliminară pentru jocurile cu Belarus şi Andorra. Însă aceasta va suferi modificări după ce vor fi anunţaţi şi jucătorii selectaţi din campionatul intern.
Dincolo de seceta în privinţa reuşitelor, tricolorul nu reuşeşte să se impună în primul 11 al celor de la Genoa. El a bifat minute în doar două jocuri în actualul sezon, cu Lecce şi Udinese. Iar de fiecare dată a fost trimis pe teren în final de joc.