Ce lovitură și-a propus Gică Hagi. L-a ofertat pe Adrian Ilie. ”Hai cu noi, să ne ajuți în club”. Cum a reacționat ”Cobra”

Alex Matei 01.10.2023, 16:42
Ce lovitură și-a propus Gică Hagi. L-a ofertat pe Adrian Ilie. ”Hai cu noi, să ne ajuți în club”. Cum a reacționat ”Cobra”

Gică Hagi (58 de ani) are planuri mari la Farul, mai ales acum după ce a câștigat campionatul în Superliga. De fapt, ”Regele” avea planuri îndrăznețe din perioada Viitorul.

Managerul tehnic al grupării din Ovidiu, dar de fapt omul numărul 1 din club, fără de care nu se ia nicio decizie a dorit de la început să aibă în club și un staff administrativ foarte bun.

Ce i-a spus Gică Hagi lui Adrian Ilie

Hagi și-a dorit să fie înconjurat în club numai de nume mari din fotbalul românesc, astfel că pe lista sa s-a adăugat și numele lui Adrian Ilie (49 de ani).

Fostul fotbalist important al României, care s-a remarcat în România la Steaua, după care a făcut show la Valencia, și care mai apoi a lucrat ca oficial și la FCSB, a dezvăluit oferta pe care a primit-o de la Hagi.

”Nu acum, mai demult, când își construiau toată formula, cu Gică Popescu, cu Hagi. Tot mi-au spus: ‘Hai cu noi, să ne ajuți în club’. Și am zis că nu. Director sportiv, ceva de genul.

Atunci când a venit Ogăraru și a fost toată construcția. Au zis că au nevoie de mine”, a dezvăluit Adi Ilie, potrivit Fanatik.

”E inadmisibil! Înseamnă că învăț și eu fotbal la 58 de ani”. Gică Hagi, extrem de nervos la conferința de presă

Gică Hagi (58 de ani) a răbufnit la conferința de presă care a urmat partidei Farul – Sepsi 2-1. ”Regele” a reclamat arbitrajul și a spus că, în mod normal, echipa sa trebuia să aibă un avantaj mult mai mare contra covăsnenilor,

”Putea fi 3-1 sau 4-1. Dar… Dacă se mai dau și reluări la televizor… Nici reluări nu se mai dau. Dacă la Riva nu e penalty, atunci înseamnă că învăț și eu fotbal la 58 de ani.

Dacă nu e penalty… Că el a provocat, asta e calitatea unui atacant. Ce vină are atacantul că fundașul îl ia în brațe? Și arbitrul era în fața lui și nu a dat nimic. Și nici măcar o reluare. Am înțeles că nu a fost nicio reluare (n.r- la TV a fost dată o reluare cu incidentul dintre Rivaldinho și Bălașa).

Prea puțin sau nu a fost nimic important… Dacă e, dă penalty! Nu poți să treci așa ușor peste faza aia așa ușor! E inadmisibil! Hai să ne uităm la ea. Dacă ăla nu e penalty…

Am văzut foarte clar, era pe direcția mea. Fundașul îl prinde, stă, iar Rivaldinho se întoarce și fundașul nu-l lasă. Dacă ăla nu e penalty… Cum nu e penalty?! Ce să mai… Învăț fotbal la 58 de ani. După aia era să-mi dea cartonaș. Că de ce mai zic…

Păi dacă văd, nu am voie să zic că eu cred că e penalty? Sau galben la Budescu în minutul 88. Spune «Nu, că a mers faza». Păi, nu revii și dai galben? Au fost date cartonașe galbene din prima repriză… La noi se dădea fault, la Budescu nu. Se lăsa jocul să meargă. După nu revii și nu dai galben? Nu… Doar pentru noi. Dar cu toate astea am făcut un joc foarte bun și am câștigat”, a spus Hagi la conferința de presă.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622