Plătit regeşte în Arabia Saudită, cu o sută de milioane de euro pe sezon, Neymar nu a reuşit încă să înscrie niciun gol pentru Al-Hilal.
Brazilianul a fost aproape să spargă gheaţa vineri, în partida cu Al Shabab, dar a ratat o lovitură de pedeapsă. În minutul 37, când tabela de marcaj indica încă scorul de 0-0, fostul fotbalist al campioanei Franţei, PSG, şi-a luat responsabilitatea de a executa penalty-ul.
După mai multe secunde de pregătire, acesta a trimis în dreapta portarului, dar sud-correanul Kim a fost pe fază. A ghicit partea în care Neymar va şuta, a plecat din timp pe minge şi a respins în bară. Mingea nu a ricoşat în faţă, pentru a-i mai da posibilitatea lui Neymar de a o împinge în poartă, iar Al Shabab a scăpat de gol ca prin urechile acului.
Lo atajó Kim Seung-Gyu a Neymar 👀‼️ pic.twitter.com/8I3H2KAtZI
— Luis Omar Tapia (@LuisOmarTapia) September 29, 2023
Favorită certă în această partidă, Al-Hilal şi-a respectat până la urmă statutul. S-a impus cu scorul de 2-0, graţie unor reuşite marcate în repriza secundă. Primul care a punctat pe tabela de marcaj pentru alb-albaştri a fost fundaşul Kalidou Koulibaly (min. 68), sosit, în vară, de la AC Napoli. Pasa decisivă de la acest gol i-a aparţinut chiar lui Neymar.
A venit apoi golul din minutul 78 al atacantului sârb Aleksander Mitrovic, o altă nouă achiziţie a celor de la Al-Hilal. Ex-iugoslavul a risipit orice emoţii pentru alb-albaştri, iar, în urma acestui rezultat, Al-Hilal îşi păstrează prima poziţie în clasament. După scurgerea a opt etape, trupa lui Neymar are 20 de puncte, cu unul mai mult decât marea rivală de la Al-Ittihad.
Neymar are, până în prezent, doar patru meciuri în tricoul celor de la Al-Hial. În trei dintre acestea a fost integralist, în într-unul a bifat pe teren doar 27 de minute. Debutul său la gruparea din capitala Arabiei Saudite, Riad, s-a lăsat destul de mult timp aşteptat.
Decarul sud-american a suferit o gravă accidentare în luna februarie şi nu a fost încă recuperat 100% în momentul în care a sosit la Riad. Neymar a fost cel mai scump transfer al saudiţilor din perioada de mercato din vară, şecii de la Al-Hilal plătind 90 de milioane de euro pentru a-şi asgura serviciile fotbalistului în vârstă de 31 de ani.