Alexandru Chipciu (34 de ani) a produs o mare agitație în fotbalul românesc prin declarațiile extrem de acide pe care le-a avut azi la adresa celor de la CSA Steaua.
Practic, mijlocașul celor de la U Cluj a dat de pământ cu gruparea din Liga 2 la finalul întâlnirii din Ghencea, care a contat pentru Cupa României, prima etapă din faza grupelor. ”Șepcile Roșii” s-au impus cu 3-1, un gol fiind marcat chiar de Chipciu, dar ce a urmat a fost de-a dreptul exploziv.
Și la flash-interviu, dar și la conferința de presă, Chipciu a spus tot ce simte despre ”Militari”.
”Dacă asta e Steaua, am luat-o razna, să îmi bag piciorul! Dacă eram copil, nu mai țineam cu Steaua. Dacă asta e Steaua, Doamne!..
Cum Steaua? Cu echipamentul ăla «fake» (n.r. – fals, în limba engleză)? Bătaie de joc în țara asta!”, a spus Chipciu,
Declarația sa, care s-a viralizat în timp record, a fost preluată și distribită pe social media și de către Vlad Chiricheș (33 de ani), fundașul central al celor de la FCSB.
Imediat după aceea, în spațiul public au apărut tot felul de reacții din partea oamenilor de fotbal, dar și din partea microbiștilor. Unele dintre ele au fost extrem de amuzante.
„Năvodari și Bușteni, cazare gratuită pentru Chipciu”
„După declarația asta, domnul Chipciu primește gratuit, pe viață, mustul din Slobozia”
„Are pulpa dreaptă din spate de la porcul de-l tai de Crăciun”
„Niște Mici de la Ciotoianu pentru Chipciu. Câți vrea el”
„Reparații gratis pe viață pentru laptopul lui Chipciu, tot la Breaza. Cazare pe viață la Breaza. Virusez calculatoare pentru Talpan”
„Mâncare la restaurantul meu din Buzău toată viața pentru Chipciu”, sunt câteva dintre cele mai haioase comentarii, potrivit sptfm.ro.
”Am jucat la ultimul meci al FCSB-ului înainte să plece de aici, în 2015 (n.r. 4-1 cu Viitorul), sunt 7-8 ani de atunci. E un stadion fabulos, dar nu are nicio legătură cu Steaua de când eram eu mic.
E ceva fantomă aici. Peluza Sud nu îmi e indiferentă, am trăit niște momente cu cei de acolo, chiar dacă m-au făcut sclavul domnului Gigi Becali.
Nu mă interesează, ei sunt sclavii Armatei! Eu am câștigat ceva măcar la viața mea. Bine, și noi suntem, într-un fel, sclavi ai statului, ca români. Păcat de stemă, că e frumoasă rău de tot!”, a spus Chipciu.
Fostul căpitan al Stelei nu i-a iertat nici pe fanii de la Peluza Sud.
”Au fost fotbaliști mari de tot aici, Pițurcă, Lăcătuș. Să continui tradiția asta cu jucătorii ăștia, cu echipamentul ăsta «fake»… Asta e părerea mea, nu mă mai interesează trecutul, nu mai contează nimic.
Contează doar prezentul. Peluza era mare, erau oameni, dar în restul stadionului erau 5 suporteri.. Copiii făceau poze cu mine, e cam dubioasă asta cu FCSB și CSA Steaua. Nu mai înțeleg nimic”, a mai spus Chipciu.