Costel Gâlcă şi-a stăpânit cu greu nervii, după ce echipa sa, Radomiak Radom, a fost eliminată din Cupă prematur, de Garbania, formaţie din cel de-al treilea eşalon fotbalistic polonez.
Radomiak a cedat la limită, scor 1-2, iar tehnicianul român s-a declarat dezamăgit de atitudinea pe care au arătat-o pe teren elevii săi. Deşi a folosit în primul unsprezece nume grele din lot, Gâlcă subliniază că jucătorii săi au fost cu gândul în altă parte, şi nu la meciul în sine.
Aceasta este o competiție în care dacă intri pe teren nepregătit din punct de vedere mental, fără ambiție, nu vei obține nimic. Înaintea meciului, am spus echipei că trebuie să jucăm pentru a câștiga, pentru că putem obține lucruri mărețe”, a precizat, vizibil deranjat, Gâlcă pentru presa poloneză, la scurt timp după finalul partidei.
Antrenorul în vârstă de 51 de ani le-a explicat jurnaliştilor că a acordat o importanţă ridicată Cupei şi a fost surprins negativ să vadă că elevii săi nu sunt conectaţi 100% la joc. Gâlcă a dat, în schimb, asigurări că situaţia este sub control şi nu a scăpat din mână vestiarul.
Voiam să câștigăm acest meci, așa că am ales să joc cu jucători mai experimentați. Sunt câțiva jucători tineri care pot face față acestei responsabilități. Nu cred că pierd controlul echipei”, a adăugat Gâlcă.
Enervat de faptul că ziariştii polonezi au insistat că există pericolul ca vestiarul să nu-i mai dea crezare, Gâlcă a răbufnit la flash-interviu. Acesta a transmis că nu există disensiuni cu liderii echipei şi este ferm convins că Radomiak va trece cu bine peste această serie negativă de cinci meciuri fără victorie.
Îi invit la antrenamente pe cei care spun acest lucru, așa pot vedea cum sunt lucrurile din interior”, a fost mesajul direct al lui Gâlcă.
Antrenorul cu care FCSB a realizat tripla în 2015 o conduce de pe margine pe Radomiak de la mijlocul lui aprilie. Sezonul trecut, Gâlcă a salvat echipa de la retrogradare, iar acum, după nouă etape, Radomiak e pe locul nouă.
Diferenţa faţă de trupele aflate pe locuri retrogradabile este însă una mică. Patru puncte o despart pe Radomiak de ultimul loc ce duce în divizia secundă.