De câteva luni de zile, Andreea Bălan și Victor Cornea trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Cei doi sunt foarte fericiți împreună, iar asta se poate vedea și în imaginile pe care le postează în mediul online. Recent, îndrăgita cântăreața a mărturisit ce a pățit după ce a intrat în casa părinților iubitului ei.
Andreea Bălan și iubitul ei tenismen și-au confirmat relația în vara anului curent. De atunci, atât fosta solistă a trupei Andre, cât și iubitul ei au vorbit deschis despre relația lor. Nu de puține ori, artista s-a declarat foarte fericită și împlinită alături de Victor Cornea.
Cântăreața i-a făcut cunoștință sportivului cu fetițele sale. La rândul lui, Victor a dus-o pe Andreea Bălan acasă la părinții lui, la Sibiu. De curând, cei doi îndrăgostiți au sărbătorit împreună, în ziua în care tenismenul sibian a împlinit 30 de ani.
După cum vă spuneam, Andreea Bălan și Victor Cornea și-au cunoscut deja familiile. Vedeta a mers în vizită la Sibiu, iar Victor a cunoscut-o pe mama artistei, dar și pe fiicele acesteia, Ella și Clara. În cadrul unui vlog postat pe canalul ei de YouTube, cântăreața a mărturisit că a avut o revelație când a ajuns în casa părinților lui Victor Cornea.
”În meditațiile mele vedeam un lan de floarea soarelui tot timpul și mă simțeam acasă. În momentul în care am ajuns la Sibiu, în casa părinților lui, am avut o revelație și un șoc de bucurie să văd că toată casa părinților lui era plină de buchete de floarea soarelui.
Atunci am realizat că el este cel din meditațiile mele, că eu îl vedeam în acele medicații, că îl chemam și vedeam ce urma să se întâmple, dar era doar o chestiune de timp. Am fost atât fericită să realizez că el este acel suflet cald și bun din meditațiile mele și că astfel ne-am găsit, ne-am chemat unul pe celălalt”, a spus Andreea Bălan, pe YouTube.
Deși poate părea incredibil, Andreea Bălan și Victor Cornea s-au cunoscut pe social media. Într-un interviu, vedeta a vorbit despre spiritualitate, iar ca răspuns, tenismenul i-a scris: ”Felicitări, Andreea, ești genială!”.
De obicei, artista nu răspunde la mesajele primite de la bărbați pe rețelele sociale, însă se pare că Victor i-a stârnit curiozitatea. Și uite așa, cei doi au ajuns să formeze unul dintre cele mai mediatizate cupluri din showbiz.