”Fotbal de modă veche”. Naționala României, făcută praf în presa din Israel

Bogdan Solomon 10.09.2023, 11:36

Presa din Israel a desființat jocul naționalei României după meciul direct din preliminariile Euro 2024. Nu înainte de a-și felicita proprii jucători pentru modul în care s-au prezentat.

Naționala României, desființată în presa din Israel

Entuziasmul a atins cote maxime în rândul jurnaliștilor israelieni după fluierul final al partidei. Aceștia au remarcat că naționala lor a condus ostilitățile pe teren străin pentru prima dată după mulți ani, și au subliniat importanța punctului obținut.

Ba chiar au fost atât de impresionați încât și-au exprimat convingerea că obținerea calificării la turneul final reprezintă doar o chestiune de timp. Asta pentru că și-a demonstrat, în opinia lor, superioritatea în fața României, principala contracandidată.

În schimb, la adresa elevilor lui Edi Iordănescu nu au existat cuvinte de laudă. Jocul prestat a fost descris drept unul „de modă veche”, cu accent pe dificultatea de a găsi soluții pentru contracararea adversarului.

În următoarea rundă, Israel va evolua pe propriul teren în fața Belarusului, în vreme ce tricolorii vor da piept, tot „acasă”, cu selecționata din Kosovo. Ambele dueluri sunt programate marți, 12 septembrie, la 21:45.

Ce au scris jurnaliștii israelieni

„Așa se joacă fotbal! Vom ajunge la EURO. Echipa a jucat așa cum trebuie să o facă mereu, cu inițiativă și fără teamă. Israelul este a doua cea mai bună echipă din grupă și ne-am dat seama că este peste principalul adversar la calificare”, a notat One.

„A fost un punct luminos. Echipa lui Alon Hazan a fost mai bună pe tot parcursul jocului în fața unui adversar care s-a bucurat de susținerea a peste 40.000 de spectatori, dar a avut dificultăți în a găsi răspunsuri pentru jocul Israelului. România a jucat un fotbal de modă veche. Naționala noastră a atacat și a meritat să câștige, a fost superioară adversarului. Acest rezultat o dezavantajează.

Problema a fost în partea cealaltă a terenului. În minutul 24 portarul Omri Glazer a scăpat o minge, care, probabil, i-a știrbit încrederea. După trei minute s-a produs o altă greșeală, care a dus la golul românilor.

În ultimele minute, s-a jucat în huiduielile publicului și a fost doar o echipă pe teren, care a avut un jucător talentat, care s-a remarcat, Oskar Gloch. Diamantul de la Red Bull Salzburg a stabilit egalitatea în minutul 55 și a dat încredere colegilor lui”, a transmis Sports Walla.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622