Dan Șucu a explicat cum a aflat de plecarea lui Dugandzic, dar și de ce a fost de acord cu transferul

Cosmin Olteanu 06.09.2023, 14:23
Dan Șucu a explicat cum a aflat de plecarea lui Dugandzic, dar și de ce a fost de acord cu transferul

Dan Șucu a explicat cum a aflat de plecarea lui Dugandzic, dar și de ce a fost de acord cu transferul.

Rapid l-a vândut pe Marko Dugandzic, în Arabia Saudită, la Al Tai, pentru 1.5 milioane de euro.

Dan Șucu a explicat cum a aflat de plecarea lui Dugandzic, dar și de ce a fost de acord cu transferul

Dan Șucu susține că a aflat abia în această dimineață de plecarea lui Marko Dugandzic, deoarece Victor Angelescu și Daniel Niculae se ocupă de transferuri la Rapid.

Totodată, omul de afaceri spune că a fost de acord ca Dugandzic să plece din Giulești, deoarece salariul pe care îl va primi în Arabia Saudită este mult mai mare.

„Da, golgheterul Rapidului pleacă! A avut ofertă și din Turcia, acum 2 săptămâni, nu puteam să-l vedem nefericit că a ratat un contract cu 7 cifre!

Eu nu mă ocup de zona aceasta, de transferuri. Le dau credit total colegilor mei, lui Victor Angelescu și președintelui Daniel Niculae. Ei doi sunt profesioniști. M-au informat în această dimineață de transfer și le-am zis să facă cum cred ei că e mai bine, pentru că au expertiză mult mai mare și am încredere totală în acțiunile lor. Știu ce trebuie să facă și sunt convins că acționează numai și numai spre binele Rapidului.

Din punctul meu de vedere, eu sunt mai sentimental, dacă ar fi după mine n-ar pleca niciun jucător de la Rapid. (n.r. râde). Nici Sefer, nici Dugandzic, nimeni, dar fotbalul nu se poate face pe sentimente. Ce ar însemna să nu se mai transfere nimeni, niciodată? Dugandzic e un jucător formidabil, care ne-a ajutat foarte mult, pe care îl prețuiesc cu adevărat. Vom vedea în timp dacă am riscat dându-l acum pe Dugandzic, dar nu uitați că l-am luat pe Rrahmani și era poate greu ca Dugandzic să accepte, uneori, statutul de rezervă. Gândiți-vă, bate și el spre 30 de ani.

Ne-am gândit în primul rând la binele jucătorului, la binele lui Marko, pentru că nu ne-am fi dorit să avem un fotbalist nefericit, să nu mai fie cu sufletul aici, să fie cu mintea în altă parte, deoarece a ratat o ofertă de o asemenea anvergură. Colegii mei mi-au spus că Dugandzic va lua un salariu din 7 cifre, deci, probabil, peste 1.000.000 de euro! Nu te întâlnești în viață mereu cu asemenea șansă…

Cine suntem noi să refuzăm o astfel de oportunitate pentru un jucător care a făcut atâtea lucruri bune pentru Rapid? Vă dați seama cum l-am fi frustrat pe acest jucător, ce ar fi fost în sufletul lui, mai ales că acum două săptămâni am refuzat o ofertă din Turcia pentru Dugandzic.

Da, asta pot să v-o spun în premieră. Am hotărât să îl păstrăm acum două săptămâni, a avut o ofertă foarte bună din prima ligă turcă, dar atunci n-am dat curs. Acum este o șansă pe care Duga o are, o oportunitate colosală. Are aproape 30 de ani. E lovitura vieții lui, iar noi nu puteam să ne punem de-a curmezișul”, a declarat Dan Șucu, pentru Fanatik.

Dan Șucu: „Aceasta e filozofia noastră!”

„Aceasta e filozofia noastră! Și când Mutu a venit cu o ofertă bună din altă parte, chiar dacă ne-a părut rău de încetarea colaborării, n-am fost inflexibili și n-am stat în calea împlinirii profesionale a celor cu care lucrăm. Dar, întotdeauna, am găsit soluții.

Îl avem pe Rrahmani, un marcator pur-sânge. Mai ține-ți minte un nume, pe Stan, care este titular în atac la tineret. Un jucător promițător, o să auziți multe lucruri frumoase despre el. Se antrenează deja cu prima echipă și domnul Bergodi o să-i dea șanse.

Acest Stan va fi o surpriză foarte plăcută. E foarte valoros. Deci stăm bine la capitolul atacanți și, dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători după cum am demonstrat și în această vară. O vară fierbinte, cu transferuri reușite, pentru care colegii mei Daniel Niculae și Victor Angelescu chiar merită felicitări.

Asta e situația! Îi urăm baftă multă lui Dugandzic! Duga va rămâne mereu în inimile suporterilor rapidiști. Eu, personal, l-am apreciat foarte mult, golurile lui au fost extraordinare, dar suntem convinși că Rrahmani, Stan, Petrila și ceilalți jucători vor face o treabă foarte bună și Rapid își va continua povestea performanței.

Îi urăm mult succes lui Duga, sperăm să îi meargă bine acolo, în Arabia Saudită. E o afacere bună și pentru club din punctul nostru de vedere și suntem convinși că ceilalți atacanți vor marca multe goluri pentru Rapid și îl vor ajuta pe Cristiano Bergodi să își atingă obiectivele hotărâte pentru acest campionat. Aceasta este filozofia noastră la Rapid.,.. Nu ne gândim doar la noi, ci și la cei cu care colaborăm.

Încercăm să fie bine pentru toată lumea. Poate că, uneori, riscăm, dar asta este, preferăm să fim oameni, să fim profesioniști, să ne facem treaba și să nu ne gândim în exclusivitate numai la interesele noastre. Există însă momente, ca și acesta al plecării lui Dugandzic, un jucător de valoare, de aproape 30 de ani, care merita această șansă, să dea lovitura în carieră. Încă o dată, mulțumim, Dugandzic!

Am încredere totală în Victor și în Daniel, au demonstrat pe deplin până acum că strategia Rapidului a fost eficientă. Mergem mai departe și îi asigur pe suporteri că vom fi acolo unde merită, în top”, a mai spus Dan Șucu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622