Update 23:50 Digisport anunță că Nicolae Dică va fi numit antrneor la FC Botoșani, echipă fără victorie în acest start de sezon.
Știre inițială. Nicolae Dică s-ar putea întoarce pe bancă la o săptămână după ce a fost concediat de Adrian Mititelu.
FC Argeș a renunțat la Alexandru Pelici în urma înfrângerii de pe teren propriu în fața Chindiei Târgoviște (0-2). În 4 etape, Piteștiul n-a bătut pe nimeni. Are 3 egaluri și o înfrângere de la startul sezonului, deși se aștepta să defileze în B. Pelici avea aura unui specialist al promovărilor, după ce a reușit să urce în prima ligă de 3 ori, alături de Voința Sibiu, CS Mioveni și FC Hermannstadt.
„Clubul FC Argeș anunță oficial că începând de astăzi, Alexandru Pelici nu va mai continua să ocupe poziția de antrenor principal al echipei noastre. Menționăm totuși că lui Alexandru Pelici i se va atribui în perioada imediat următoare o altă funcție în organigrama clubului FC Argeș.
Ne asigurăm suporterii că vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne îndeplini obiectivul propus, respectiv revenirea la finele acestui sezon pe prima scenă a fotbalului românesc”, a transmis FC Argeș pe Facebook.
„Miercuri, în Cupă, și duminică, în fața lui Metaloglobus, echipa va fi condusă de Eugen Beza, secundul lui Pelici. După aceea, rămâne să stabilim alte detalii. Vedem ce va fi. Sunt mai mulți antrenori pe listă, Dică e unul dintre ei”, a spus Răzvan Tunaru, managerul lui FC Argeș, pentru gsp.ro.
Nicolae Dică a rezistat numai o lună la FCU Craiova. Mititelu l-a dat afară după 3-4 pe Ilie Oană, în fața Petrolului.
Dică l-a impresionat pe patronul FCU după ce a fost de acord cu rezilierea fără să invoce clauzele de penalitate financiară pe care putea să le activeze.
„Snt cuminte că aşa sunt eu, dar în sensul că nu vreau să mă cert, prefer să las de la mine şi să plec de acolo, dar nu cu ceartă. La asta s-a referit patronul când a zis că sunt cuminte”, a spus Dică la Orange Sport.