Duminică, 20 august 2023, Spania a devenit campioană mondială la fotbal, după ce a câștigat marea finală a turneului în fața Angliei, cu scorul de 1 la 0.
Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 29 de Olga Carmona Garcia, fotbalistă care joacă pe postul de fundaș la Real Madrid.
Până în finală, Spania a mers aproape perfect: a pierdut doar un meci din cele șapte disputate, iar golaverajul este unul incredibil – 18 goluri marcate și 7 primite.
Imediat după ce Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, desfășurat în Australia și Noua Zeelandă, a ajuns la final, fotbalistele din naționala Spaniei au mers acasă, mai exact în Ibiza, pentru a se relaxa.
Potrivit fotografiilor oferite de Profimedia Images, jucătoarele din Spania, printre care Salma Paralluelo, Alexia Putellas, Jennifer Hermoso și Misa Rodriguez au închiriat un yacht și au sărbătorit așa cum se cuvinte câștigarea titlului mondial la fotbal.
Imaginile cu fotbalistele din lotul Spaniei în costum de baie au fost realizate la trei zile după finala Campionatului Mondial, iar pozele fac acum înconjurul planetei. Paparazzi au fost pe fază și au reușit să le fotografieze în intimitate, chiar dacă, poate, ele nu își doreau acest lucru.
Potrivit presei din străinătate, după ce a pierdut finala cu Spania, Anglia ar putea lua o decizie radicală: Sarina Weigman, cea care și-a dus naționala până în ultimul act al competiției, ar putea părăsi banca tehnică a britanicilor.
Din câte se pare, ea ar fi favorită să treacă de la naționala feminină la naționala masculină și să îi ia locul lui Gareth Southgate. Însă, până în prezent, acestea sunt doar zvonuri!
„Am senzația că fotbalul este în urma altor sporturi în ceea ce privește lipsa femeilor antrenor la nivel de top? Cred asta. Dacă la un moment dat, în viitor, ea decide să treacă la fotbalul masculin, ar fi o discuție extrem de interesantă. Însă ține de ea, nu?”, a spus Mark Bullingham, director executiv al Federaţiei Engleze de Fotbal.