FCSB nu a putut să joace derby-ul cu Dinamo pe arena din Ghencea și a acuzat-o pe CSA Steaua că a apelat la tertipuri din afara legii.
Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control pentru a analiza tratativele, iar răspunul a venit la o lună distanță.
Derby-ul dintre FCSB și Dinamo trebuia să se joace pe stadionul Steaua, însă nu s-a ajuns la un acord între reprezentanții echipei de prima ligă și cei ai celor de la CSA Steaua. A fost nevoie de o comisie pentru a ancheta negocierile dintre cele două grupări, însă în acest moment se pare că s-a făcut lumină.
Unele surse din cadrul echipei din liga secundă afirmă că raportul Corpului de Control a fost finalizat, iar câștig de cauză ar avea formația ”militară”, notează GSP.
Aceștia mai punctează că cei din clubul Armatei au respectat de fiecare dată legea și reglementările interne la toate solicitările din partea FCSB. De precizat este și faptul că investigația a vizat doar negocierile CSA cu vicecampioana României în privința stadionului și nu întreaga activitate a clubului condus de Ministerul Apărării Naționale.
Formația pregătită de Elias Charalambous nu a putut avea ocazia de a juca duelul cu nou-promovata Dinamo pe stadionul inaugurat în anul 2021, însă situația nu s-a mai repetat în demersurile viitoare ale lui Gigi Becali. Acesta a pus, la timp, la dispoziția celor de la CSA, toate polițele din contract, astfel că meciurile FCSB-ului cu CFR și Nordsjaelland s-au jucat pe Ghencea.
După ce partida cu Iași din weekend s-a disputat pe Arena Națională, în cursul zilei de azi s-a anunțat faptul că meciul FCSB – Universitatea Craiova se va juca în Ghencea. Șefii echipei militare și-au dat acordul pentru ca meciul să se joace în Superliga. Jocul va vea loc sâmbătă, pe 2 septembrie. Duelul dintre primele două formații din clasament ar fi trebuit să se dispute pe Arena Națională, dar cel mai mare stadion al țării este ocupat cu festivalul Comic Con.