Cordea e istorie pentru FCSB. Acesta a dezvăluit care e marele său regret.
Andrei Cordea va evolua în prima ligă din Arabia Saudită, la Al-Tai.
Andrei Cordea susține că despărțirea de FCSB nu este ușoară, având în vedere că s-a simțit ca acasă la clubul roș-albastru. Totodată, acesta a spus că marele său regret este „finala” pierdută cu Farul, 2-3, în penultima etapă de campionat a sezonului trecut.
„Le țin pumnii colegilor, mă rog pentru ei și le-am transmis să-mi păstreze o medalie.
Calificarea în grupele Conference League de anul trecut e cea mai mare bucurie a mea la FCSB.
Dacă ar fi să schimb ceva, ar fi meciul cu Farul de sezonul trecut (n.r. finala campionatului pierdută de FCSB, 2-3). Aș da orice să mă pot întoarce în timp și să schimbăm acel joc.
Am să respect toată viața clubul și patronul.
Îmi doream acest transfer, sper să mă integrez repede, să mă simt bine și să fiu fericit. Despărțirea a fost destul de grea, m-am simțit ca acasă la FCSB”, a spus Andrei Cordea, la plecarea din România.
Zilele trecute, Gigi Becali a dezvăluit că suma de transfer, pentru Andrei Cordea, este de 1.315.000 de euro.
„Cordea pleacă, e ca și plecat, 1.315.000 de euro e suma. 1,2 milioane vor rămâne la noi, curați. Pleacă în Arabia, nu știu la ce echipă, habar n-am”, a spus Gigi Becali, zilele trecute, la Digi Sport.
Andrei Cordea a fost adus de FCSB, în vara lui 2021, de la Academica Clinceni. În cele 95 de meciuri bifate în tricoul FCSB-ului, Cordea a dat 16 goluri și 13 pase decisive în toate competițiile.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Cordea este cotat la 2.3 milioane de euro.