Mircea Lucescu a vorbit deschis despre echipa națională a României. Antrenorul lui Dinamo Kiev a indicat și numele selecționerului care trebuie să fie la prima reprezentativă.
Lucescu senior s-a săturat de eșecurile naționalei de fotbal din ultimii ani și vine cu o propunere pentru Răzvan Burleanu.
Întrebat despre posibilitatea ca Gică Hagi să fie selecționerul României, Mircea Lucescu a răspuns imediat.
Păi, cred că nu vrea el, pentru că în mod normal ar fi numărul unu în orice moment. Sunt convins (n.r. că ar fi potrivit ca selecționer al României), nici nu se pune problema, dar nu știu dacă el își dorește acest lucru.
A făcut treabă foarte bună. Mai vorbesc cu el și tot îmi spune: Am avut de la cine învăța, pentru că până la urmă, de la Cruyff a învățat niște lucruri, dar de la mine a învățat cum să crească, să promoveze jucătorii tineri. Cred că a învățat lucrul ăsta”, a spus Mircea Lucescu, pentru ProSport .
Hagi a fost prima opțiune de selecționer al lui Răzvan Burleanu după ce Mirel Rădoi a plecat de la echipa națională.
Patronul Farului și președintele FRF s-au întâlnit, au discutat despre viitorul fotbalului românesc, dar „Regele” a declinat propunerea.
A fost ales până la urmă selecționer Edi Iordănescu care are șanse mari să califice prima reprezentativa la EURO 2024 din Germania.
Hagi a mai fost antrenorul echipei naționalei de fotbal în 2002, atunci când România a fost învinsă la barajul pentru Mondiale de Slovenia.