Mihai Stoica îi dă lecții lui Nicolae Dică după mandatul catastrofal de la FC U Craiova.
Nicolae Dică a fost dat afară de la FC U Craiova după doar cinci meciuri. Acesta fusese adus pe postul de antrenor principal, în luna iulie, după plecarea timpurie a lui Joao Janeiro.
Mihai Stoica susține că Nicolae Dică s-a „aventurat” în momentul în care a acceptat să o preia din mers pe FC U Craiova. Totodată, consideră că meciul „de infarct” Petrolul – FC U Craiova, 4-3, din etapa a 6-a de Superliga, i-a pus „capac” lui Adrian Mititelu, patronul formației din Bănie.
„Acolo arde. Ştim cu toţii. Şi că Oltenia e un ţinut fierbinte, de asemenea, Mititelu este 200% oltean. Lui Mititelu nu îi plac thrillere din astea. Dacă s-a aventurat puţin, pentru că nu a făcut pregătirea cu echipa.
Te aventurezi când mergi aşa. Ţi se pare mai straniu ăsta? Janeiro a fost demis înainte de a începe pregătirea? Acolo e greu”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Nicolae Dică a prins cinci meciuri pe banca celor de la FC U Craiova, înregistrând două victorii și trei înfrângeri.
Adrian Mititelu susține că a rămas într-o relație bună cu Nicolae Dică, chiar dacă perioada de colaborare dintre cei doi a fost una foarte scurtă.
„Nu sunt supărat pe Dică. E un om extraordinar. Ne-am înțeles imediat pentru reziliere. Putea să îmi ia mai mulți bani dacă se ploconea, dar a fost de bun simț. Nu a fost să fie, nu s-au legat lucrurile. Am simțit că trebuie să îl dau afară, a fost un instinct”, a declarat Adrian Mititelu, pentru ProSport.
În prezent, FC U Craiova se află pe locul 10 din Superliga, cu șase puncte obținute după tot atâtea meciuri jucate.