Un jucător a fost „măcelărit” în direct după FC Voluntari – Dinamo 2-3, partidă care a contat pentru etapa a 6-a din Superliga.
În minutul 90+7, la scorul de 3-2 pentru Dinamo, FC Voluntari a beneficiat de un penalty. Însă șansa de egalare a fost irosită de Runar Sigurjonsson, care a șutat pe lângă poartă.
Helmut Duckadam a vorbit în termeni duri despre Runar Sigurjonsson, considerând o bătaie de joc la adresa colegilor modul în care a executat lovitura de pedeapsă.
„Se mai ratează penalty-uri, dar astăzi a fost o bătaie de joc la adresa colegilor lui! Nu am înțeles”, a declarat Helmut Duckadam, la Digi Sport.
„M-a consumat foarte tare, au fost momente complicate pe final. Cu ce trebuie să rămânem e acest spirit pe care această echipă îl arată. Asta înseamnă Dinamo, să nu renunți, să crezi în victorie, să o iei de la capăt. Chiar dacă nu e mereu cum ne dorim noi, e important să ai forța să treci peste momentele neplăcute. Le mulțumesc băieților, cred că suntem pe drumul bun.
Am adus niște jucători în care am văzut ceva, în care credem și pe care încercăm să îi dezvoltăm, dar e nevoie de puțin timp pentru a se exprima la adevăratul potențial. Credem în ei. Chiar dacă la început lucrurile sunt mai complicate, trebuie să avem răbdare.
Le-am trăit la maximum (n.red. ultimele minute). Au fost niște așteptări foarte lungi. Azi suntem bucuroși că VAR-ul ne asistă. Puteam fi de cealaltă parte a baricadei. E bine că avem acest sistem. Una peste alta, a fost un meci frumos pentru suporteri și epuizant pentru noi.
Din exterior, oamenii văd o anumită parte a lucrurilor, noi trebuie să fim consecvenți. Una dintre calitățile unui antrenor e să rămână fidel unor principii, indiferent că lucrurile merg mai greu la început. Când te dedici și ești implicat, când avem acest grup de jucători care arată mai bine de la săptămână la săptămână atât fotbalistic, cât și uman… Cele mai importante sunt relațiile interumane.
Ne dorim foarte tare să jucăm pe Arenă. Când avem un gazon de calitate, și calitatea jocului nostru crește. Cred că va fi multă lume. Nu mă avânt să dau cifre, dar cred că vom avea 30 de mii de dinamoviști în tribune”, a spus Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, la finalul meciului cu FC Voluntari.