Pretenții multe, realizări puține! Ce fotbalist cere triplarea salariului în „Ștefan cel Mare”. Are 32 de ani, e fundaș central și o mare experiență în ligile din Spania. A ajuns la Dinamo abia de două luni, iar contractul îi expiră la finalul sezonului. Dar simte că e momentul să forțeze nota în privința banilor, dacă dinamoviștii vor să-l păstreze.
Pretenții multe, realizări puține!
În ciuda situației dramatice din clasament, Dinamo pare să rămână „bună de muls”. Pretenții multe, realizări puține! Cam așa s-ar traduce dorințele contractuale ale unuia dintre fotbaliștii pregătiți de Dusan Uhrin. A sosit la club la finalul sezonului regular, cu „patalama” de jucător călit pe la echipe din Spania, ca Deportivo, Malaga sau Eibar. Nimic de zis, doar că omul nu mai jucase un meci oficial din decembrie 2019. Adică, de peste un an.
Situația l-a făcut pe Raul Albentosa, căci despre el e vorba, să accepte un salariu modic de 5.000 de euro pe lună. Iar contractul e valabil până la finalul sezonului. De atunci, Albentosa a jucat în aproape toate meciurile dinamoviștilor, cu excepția unuia. A dat și un gol. Dar Dinamo tot în play-out se află, luptându-se să evite măcar retrogradarea directă. Fix în acest context s-a gândit Albentosa să ceară, conform prosport.ro, triplarea salariului, dacă Dinamo mai are chef să-l păstreze.
Ce fotbalist cere triplarea salariului în „Ștefan cel Mare”
Dinamo a înregistrat 5 înfrângeri, 2 victorii și un egal, de la sosirea lui Albentosa. Echipa a încasat 11 goluri în acest timp. Dar ultimele două partide, marcate prin tot atâtea victorii, par a le fi conferit jucătorilor mentalitate de campioni. Cel puțin la salarii. Cu toate că încă sunt „favoriți” la a pica în Liga 2. Dar Albentosa s-a gândit – purtat de valul celor 2 succese, probabil – că n-ar fi rău să ceară un salariu de 15.000 de euro lunar. Adică, triplu față de cel actual. Asta, dacă dinamoviștii vor să-l păstreze. Deși a lipsit din teren fix la una dintre cele 2 „mari” victorii, cea cu Voluntariul. Și-n contextul în care suporterii reunitiți în DDB suportă, practic, toate cheltuielile clubului, inclusiv salariile jucătorilor
Sigur, în vremea bună, când juca în Spania, Albentosa încasa și 100.000 de euro lunar. Dar timpurile acelea s-au dus, iar la Dinamo situația e fix cea care este. Dacă pretențiile sale vor fi acceptate, fundașul spaniol ar deveni cel mai bine plătit „câine”. La ora actuală, italianul Fabbrini are salariul cel mai mare, 10.000 de euro lunar. Acesta îi e plătit, însă, de Nicolae Badea, fostul conducător al grupării. Îl urmează Paul Anton, cu 9.000 de euro.