Ediția în curs din Superliga pare cea mai interesantă din ultimii ani, mai ales că Farul, FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova și Rapid și-au anunțat clar intențiile de a se bate pentru titlul de campioană a României.
În afara echipelor deja menționate și Sepsi pare a avea gânduri mari în actuala stagiune, astfel că toate etapele se anunță a fi extrem, extrem de interesante.
În acest moment, după patru etape, lider este FCSB, care are maximum de puncte, 12. Pe locul doi se află FC Voluntari, cu 9 puncte, Sepsi și CSU Craiova, cu 8.
CFR Cluj ocupă locul 5, cu 7 puncte, iar Farul e pe locul șase, cu șase puncte. Rapid se află abia pe locul 9, cu cinci puncte.
Dumitru Dragomir (77 de ani), cunoscut și ca ”Oracolul din Bălcești”, are o previziune clară legată de viitoarea campioană a României. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal nu este entuziasmat de începutul perfect al celor de la FCSB și spune că roș-albaștrii vor fi împiedicați să termine pe primul loc chiar de Gigi Becali (65 de ani).
Finanțatorul este recunoscut pentru faptul că se implică în alcătuirea formulei de start, dar și cu schimbările stabilite încă dinainte de meci, strategie care-i va dăuna actualei vicecampioane.
Mitică Dragomir mizează totul pe Rapid.
„O să râzi, o să mă duc să pun pe Rapid. Am să pun 5.000 de euro pe Rapid.
Vreau mai întâi să văd derby-ul Rapid – FCSB. După ăla pot să pun 2.000-3.000 de euro pe Rapid. Nu aș pune pe FCSB, că își dau cu stângul în dreptul, deși au echipă bună”, a precizat Dragomir la Fanatik.
”Oracolul din Bălcești” s-a apucat de afaceri în domeniul imobiliar, business care i-a mărit substanțial averea.
Dragomir este însă pe cale de a da lovitura în afaceri, după cum el însuși a recunoscut. ”Corleone”, care știe tot ce mișcă printre finanțatorii din Superliga, susține că acum este implicat într-un proiect extrem de important, în valoare de peste 200 de milioane de euro.
Omul de afaceri se laudă cu un pământ extraordinar situat în zona Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”, dotat cu apă termală. Dragomir este foarte convins că va da lovitura în afaceri după ce a luat decizia de a cumpăra acest teren deosebit.
”Am opt hectare în zona complexului Ana Aslan. Fac 2000 de apartamente împreună cu un miliardar sud-african. E un proiect de vreo 200 de milioane de euro.
Eu vin cu pământul și el cu investiția. Dar eu nu vin cu orice fel de pământ. Vin cu o suprafață care dispune de apă termală de 80 de grade. Am cumpărat un pământ extraordinar. Sunt aproape nouă hectare, într-o singură parcelă.
Pot face un centru SPA pe două hectare de apă termală cu un hotel în mijloc”, a spus Dragomir, la ”Profețiile lui Mitică”.