Dinamo și-a luat portar. Anunțul de ultimă oră al conducerii

Cristian Stan 10.08.2023, 19:25

Răzvan Began (26 ani) a semnat azi un contract pe doi ani de zile cu Dinamo.

Portarul, venit gratis de la FC Botoșani, urmează să concureze pentru postul de titular cu Adnan Golubovic și Filip Dujmovic.

Transferul lui Began a fost blocat vreme de câteva zile

Dinamo nu are nicio victorie în Superliga în primele etape, însă Ovidiu Burcă primește ajutoare. Formația bucureșteană a oficializat transferul lui Răzvan Began în cursul zilei de azi, notează GSP.

Fotbalistul se antrenează de câteva săptămâni cu formația din Ștefan cel Mare, însă mutarea a fost blocată de Vlad Iacob. Administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare va fi, cel mai probabil, demis pe 17 august, astfel că a încercat să saboteze câteva dintre operațiunile dorite de șefi.

Răzvan Began a evoluat în ultimul sezon, sub formă, de împrumut la Sepsi, formație alături de care a câștigat Cupa României. Fotbalistul, dorit insistent de Burcă la Dinamo, a ales să abandoneze proiectul de la Botoșani în această vară, în condițiile în care titularul de drept din ultimele sezoane, Eduard Pap, s-a transferat în Ungaria, la Gyor.

Portarul a mai evoluat de-a lungul carierei la formații precum Farul Constanța, Luceafărul Oradea, Foresta Suceava, ACS Poli Timișoara, Daco-Getica București sau Dunărea Călărași. Acesta are și două prezențe în tricoul naționalei U19 a României.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622