FCSB se pregătește intens pentru un sezon cât mai lung în cupele europene, iar adversarul de care trebuie să treacă în această seară este TSKA 1948 Sofia.
În meciul tur, echipa patronată de Gigi Becali s-a impus în Bulgaria cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Florinel Coman. Din păcate, partida de la București se va disputa fără suporteri, ceea ce ar putea reprezenta un dezavantaj pentru elevii lui Elias Charalambous.
Cu aproximativ 24 de ore înainte de partida pe Stadionul Arcul de Triumf, cei de la TSKA 1948 Sofia au susținut conferința de presă premergătoare meciului, iar alături de aceștia și-a făcut apariția un personaj surpriză, la care puțini se așteptau.
Margarita Peychinska, fosta soție a lui Florentin Petre, care în trecut a fost și Miss Playboy în Bulgaria, a avut rolul de translator pentru cei de la TSKA 1948 Sofia!
Chiar dacă Florentin Petre este recunoscut drept un adversar declarat al celor de la FCSB, este puțin ciudată asocierea cu TSKA 1948 Sofia a Margaritei Peychinska, deoarece fostul ei soț a jucat in doua rânduri pentru cealaltă echipă din Capitala Bulgariei, TSKA Sofia, trupă care o înfruntă pe Sepsi Sfântu Gheorghe.
Relația dintre Florentin Petre și Margarita Peychinska s-a încheiat cu scandal, după ce femeia l-a acuzat pe fostul fotbalist că a înșelat-o și că s-a mutat cu amanta chiar în locuința în care au locuit ei.
„Să o aduci pe amantă în curtea unde stă actuala (încă) soția, ca să-i faci cunoștință cu mama ta, asta înseamnă să fii mafiot!
Regret doar că nu m-a anunțat anticipat, ca să întind covorul roșu, să întâmpinam și noi cum se cuvine un om atât de important”, spunea în urmă cu mai multe luni fosta Miss Playboy Bulgaria.