”România, România”. Ce s-a întâmplat pe Stadionul Arcul de Triumf, la Dinamo – Sepsi

Alex Matei 31.07.2023, 22:09
”România, România”. Ce s-a întâmplat pe Stadionul Arcul de Triumf, la Dinamo – Sepsi

Dinamo a avut parte de un start de sezon slab, două eșecuri din tot atâtea posibile, 0-2 cu CSU Craiova și 1-3 cu FCSB, ambele disputate pe Stadionul Arcul de Triumf, dar fanii nu și-au părăsit favoriții.

Suporterii au înțeles că sorții nu au fost ”blânzi” cu elevii lui Ovidiu Burcă, și că ambii adversari sunt de alt calibru la acest moment față de ”Câini”, abia reveniți din Liga 2, astfel că au decis să vină în număr foarte mare la duelul cu Sepsi ,din etapa 3 a Superligii.

Ce s-a întâmplat pe Stadionul Arcul de Triumf. Cum au reacționat fanii

Arena de lângă Mănăstirea Cașin a fost arhiplină, aproximativ 7000 de spectatori, iar aceștia și-au făcut simțită prezența din plin.

Galeria dinamoviștilor a cântat non-stop și a dat tonul și celorlalți fani aflați în întreg stadionul, astfel că atmosfera a fost una superbă.

Susținători gazdelor au încercat să facă tot ce a ținut de ei pentru a-i intimida pe covăsneni. Au cântat de mai multe ori, ”România, România”, dar trupa lui Liviu Ciobotariu și-a văzut în continuare de lucru.

De asemenea, nici în tribune nu s-au înregistrat incidente, astfel că showul a fost total.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622