O singură evoluție ștearsă a fost de ajuns ca vedeta FCSB-ului, Florinel Coman, să aibă parte de primele critici. Gabi Balint nu l-a menajat deloc după meciul cu Oțelul.
Vicecampioana a plecat cu toate cele trei puncte de la Galați, scor 2-0 și a ajuns astfel la trei victorii din tot atâtea etape. Jocul, însă, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Pe cale de consecință, Gabi Balint a taxat lejeritatea arătată pe teren de Florinel Coman, care a irosit chiar și o lovitură de la 11 metri, executând lamentabil într-un moment în care echipa sa putea spulbera orice speranțe adversarului. Și-ar fi putut trece în cont cel de-al patrulea gol consecutiv în actuala stagiune.
„Coman pare că are o suficiență în ultimul timp. A intrat prea relaxat și a executat penalty-ul atât de prost… E păcat de el, pentru că e în formă și trebuie să continue pe acest drum. Din contră, trebuie să fie mult mai activ! Acum are momente când merge pe teren, când iese din joc”, a declarat fostul mare jucător al roș-albaștrilor, la Digi Sport.
Nici căpitanul Darius Olaru nu a scăpat „neșifonat” după meciul din etapa a treia. Chiar dacă i-a lăudat prestația și a subliniat că nu trebuie să lipsească din primul 11, Balint a avut și un reproș: căderile dese, în încercarea de a obține faulturi.
„Olaru e același. Mult travaliu, îmi place că e tot timpul vertical, spre poartă, are pase destul de subtile, interesante. Același reproș îl am pentru Olaru, de multe ori prea se vaită, se trântește, cade prea ușor. Trebuie să fie mai puternic, să stea mai mult pe picioare. Asta e singura lui parte negativă, dar se vede clar că e un jucător care trebuie să fie în echipă la fiecare meci”, a mai spus acesta.
Tavi Popescu, omul care a deschis scorul la Galați, cu doar cinci minute înaintea pauzei, printr-o execuție de zile mari, a reacționat cu privire la criticile care i-au fost aduse în ultima perioadă. Nu înainte de a se arăta încântat de reușită.
„Aveam nevoie foarte mare de acest gol, pentru că începuseră să apară niște critici. Sunt bucuros că am marcat și am ajutat echipa să obțină trei puncte. Eu din critici încerc să iau ce mă ajută. Nu când se vorbește despre nu știu ce… Că am văzut niște aiureli. Se știe ce se vorbește, nu mai are rost. Eu încerc să iau ce e mai bun din critici. Dacă mă ajută, dacă nu mă ajută, le pun la o parte. Este presiune, la Steaua (n.r. FCSB) mereu este presiune”, a declarat mijlocașul vicecampioanei.