Cel mai probabil, toată cunoaște deja multe detalii din cazul Danei Roba, femeia bătută fără milă de soțul ei. Arbitrul a lovit-o cu un ciocan de mai multe ori în zona capului, iar ea a ajuns la spital în stare critică. După multe zile de chin, make-up artistul s-a întors acasă, iar acum noi detalii în legătură cu drama Danei ies la iveală.
Dana susține că soțul ei a plănuit să îi pună capăt zilelor. La începutul lui iunie, Daniel Balaciu a bătut-o crunt cu un ciocan. După ce a suferit leziuni grave în zona capului, medicii i-au dat puține șanse la viață. Din fericire, Dana Roba și-a revenit și s-a întors ulterior acasă. Agresorul ei, pe de altă parte, a fost arestat, iar acum se află după gratii.
Recent, Dana Roba a mărturisit că a primit un mesaj de la soțul ei, chiar cu câteva ore înainte ca acesta să comită fapta îngrozitoare. Se pare că înainte de a se năpusti asupra ei cu un ciocan, fostul arbitru ar fi fost la biserică, la slujba de duminică.
Se pare că slujba respectivă a fost transmisă live, pe Facebook. În momentul în care preotul rostea cuvintele: ”Să ne duci în veșnicii, unde să ne bucurăm, cu Tine o veșnicie”, Balaciu ar făcut o captură de ecran la filmare (imaginea o găsiți mai jos). Pe 5 iunie, la ora 0:57, Daniel i-a trimis un ”Te iubesc” soției sale.
Dana Roba a primit mesajul respectiv cu cinci ore înainte de a fi agresată. Deși tatăl copiilor ei i-a transmis că o iubește, make-up artistul susține că scopul mesajului era cu totul și cu totul altul. Mai exact, femeia este de părere că partenerul ei de viață a vrut să se asigure că doarme.
”Înainte cu 5 ore de macabru (sic!), fostul soț a vrut să se asigure că dorm. Mi-a trimis acest mesaj să vadă dacă răspund sau nu, eu dormeam adânc. A premeditat și s-a asigurat că voi pleca în veșnicii.
Eu nu am văzut acest mesaj până acum câteva zile, pentru că în dimineața de la 5 iunie (sic!) a intrat cu ciocanul și mi-a dat foarte multe ciocane în cap, apoi m-a lăsat în balta de sânge câteva ore. Acest eveniment s-a produs de față cu copiii”, a scris ea pe Instagram.