Războiul intern de la Dinamo e încă departe de a se fi încheiat. În direct la PlaySport Live Andrei Nicolescu a venit cu o replică pe măsură după conferința de presă pe care a susținut-o Vlad Iacob.
Recent, Iacob a vorbit despre datoriile clubului, avertizând că orice creditor cu o sumă mai mare de 10.000 de euro poate solicita falimentul și a anunțat că a angajat un avocat pentru a-l reprezenta în diferendul cu acționarii majoritari. Aceștia ar fi adus până acum în club două milioane de euro, dar prin intermediul altor investitori.
În replică, Nicolescu a catalogat drept „penibil” discursul administratorului special și l-a acuzat că ține Dinamo ostatic în încercarea de a-și impune, din orgoliu, propriile decizii. Fanii au primit asigurări că datoriile vor fi stinse, dar nu de pe o zi pe alta.
„Se face de râs. E o dovadă de egocentrism, nu e capabil să lucreze în echipă. Are un mandat limitat. Dacă vrea să pice în penibil, să conteste. Nu este haos, e jucăria unui om egocentric care are impresia că poate să facă orice. Nu va reuși să țină pe Dinamo ostatic. El este supervizat de administratorul judiciar, suntem liniștiți. Nu se va aproba vreo măsură aberantă. Nu cred că orice măsură aberantă va fi aprobată. Din orgoliu, va face orice împotriva noastră sau va face orice îi propunem ca strategie. Sunt orgolii de oameni mici.
Evident că e și împotriva lui Dinamo, pentru că sunt chestii care trebuie rezolvate și le blochează, dar asta este, mergem mai departe. Am discutat, nu știau care e obiectul conferinței de presă. Noi normalizăm relația cu toată lumea, s-a văzut că am făcut tot ce trebuia făcut, inclusiv în zona de remunerație a administratorului judiciar s-au făcut pași foarte mari pentru club. Știți ce înseamnă un om de afaceri real și serios. Nu ai nevoie de cineva prin presă să vorbească pentru tine, faci oferte scrise, ai avocați, ai întâlniri…
Unde s-au plătit 2,3-2,4 milioane de euro în cinci luni? Nu sunt multe echipe care investesc așa. Să nu uităm că Dinamo este într-o situație specială. În noiembrie erau 1,7 milioane datorii curente. Toate astea se vor închide ușor, ușor, dar nu poți să le închizi într-o zi. Din tot clubul, toți facem o echipă, doar Vlad Iacob nu e în echipă. Limitele penibilului au niște norme, dacă le depășești…”, a declarat Andrei Nicolescu la PlaySport Live.
În ceea ce privește meciul cu Sepsi, programat luni, 31 iulie, la 21:30, acționarul „câinilor roșii” a avut un discurs destul de optimist, chiar dacă a recunoscut că echipei sale nu-i va fi deloc ușor să obțină prima victorie din acest sezon. Ovidiu Burcă și conducerea au avut, însă, grijă să le insufle jucătorilor mentalitatea de învingători.
„Forma actuală sportivă este foarte bună la Sepsi, deci va fi un meci foarte greu. Dacă menajează sau nu jucători nu știu, e politica lor, dar au o formă sportivă foarte bună, un moral foarte bun după victorie. Va fi un meci foarte dificil, dar ce pot să spun este că Ovidiu și noi le insuflăm ca fiecare meci să fie la victorie, vom lupta ca în fiecare meci să câștigăm și, chiar dacă vom avea sincope sau meciuri mai puțin reușite, ușor, ușor vom ajunge acolo unde e locul lui Dinamo și vom face meciuri foarte bune”, ne-a mai declarat Nicolescu.