Hakim Abdallah (25 ani) s-a prezentat în fața suporterilor dinamoviști în cadrul unui interviu publicat pe canalele sociale ale clubului. Hakim a dezvăluit și motivul pentru care a ales să joace pentru ”alb-roșii”.
Fotbalistul a fost transferat de gruparea din Capitală în această vară și deja a bifat două meciuri, ambele din postura de titular.
Hakim Abdallah e una dintre achizițiile verii la Dinamo. Înainte, jucase la formația belgiană Virton. Atacantul crescut în Franța reprezintă naționala Madagascarului. Hakim este foarte entuziasmat de felul în care fanii lui Dinamo se prezintă la fiecare partidă și are un obiectiv clar, acela de a marca cât mai multe goluri pentru formația lui Ovidiu Burcă.
”Bineînțeles că am văzut galeria lui Dinamo pe net. După primul mesaj primit de agent, am intrat direct pe Youtube și am văzut fanii. E unul dintre motivele pentru care sunt aici, abia așteptam să fiu la stadion cu fanii, să îi cunosc. Orice jucător ar vrea să joace în fața unor astfel de fani. Avem în Franța mulți fani, dar sunt spectatori, nu sunt fanatici ca cei de la Dinamo, doar se uită la meci.
Când Lamine Ghezali înscrie, toată lumea îi strigă numele. Vreau să simt și eu asta, să-mi strige numele”, a spus Abdallah.
Cu simțul golului în ADN, noua achiziție a celor de la Dinamo recunoaște că idolul său este câștigătorul „Balonului de Aur”, Karim Benzema, iar i-a admirat pe Didier Drogba sau Robinho.
”Pentru mine cred că e bine ca un atacant să marcheze. Nu știu ce să zic, mai bine îl întrebați pe antrenor sau alți jucători, nu vreau să spun ceva greșit.
Idolii mei erau înainte Didier Drogba și Robinho, dar acum e Karim Benzema. Un antrenor mi-a spus că pentru atacanți ai la dispoziție un singur sezon ca să le arăți că ești bun. Sezonul trecut am înscris 5 goluri, dacă anul ăsta înscriu mai multe goluri poate să-mi schimbe viața”, a mai adăugat fotbalistul.
Pentru ca fanii lui Dinamo să-l cunoască mai bine, atacantul a explicat și ce activități preferă în momentul în care nu se află pe terenul pe fotbal. Vizionarea unor filme sau seriale, timpul petrecut cu familia sau distracția de pe PlayStation sunt doar câteva dintre hobby-urile lui Abdallah. Totodată, acesta a ținut să le transmită un mesaj în limba română urmăritorilor canalelor lui Dinamo.
”Îmi place să stau acasă și să mă uit la seriale și filme. Să mă bucur de viață, mă uit la fotbal și TV, mă joc pe PlaysSation, îmi sun familia și vorbesc cu ei. Mesaj pentru fani dacă am? Salut. Ce faci? Bine? Hai Dinamo?”, a spus atacantul.