Selfie-ul făcut de Florinel Coman în timpul derby-ului FCSB – Dinamo de pe Arcul de Triumf a stârnit mai multe reacții din partea oamenilor de fotbal. Cea mai savuroasă i-a aparținut fostului șef al LPF, Dumitru Dragomir.
În ultimele minute ale primei reprize, chiar înaintea unui corner al vicecampioanei, Coman a observat telefonul „aterizat” pe gazon din peluza rezervată fanilor dinamoviști, l-a recuperat și a încercat să-și facă un selfie. Gestul său a generat reacții de tot felul: unii l-au blamat, percepându-l ca o ironie, alții l-au felicitat.
În cea din urmă categorie se încadrează, fără doar și poate, Dumitru Dragomir, care a opinat că vedeta FCSB-ului a dat dovadă de inteligență. Potrivit spuselor sale, niciun alt fotbalist nu ar fi procedat astfel în momentul respectiv.
„Un tip inteligent Florinel. Mi-am dat seama că e băiat inteligent. În loc să dea telefonul arbitrului sau să îl dea înapoi a făcut un gest… Bravo, felicitări! Un gest de băiat inteligent. Cu șarm. Frumos, foarte frumos, bravo lui.
Din 10.000 de fotbaliști unul nu face gestul ăsta. Ăsta este gest de inteligență. Alții fugeau și îl dădeau arbitrului. Îl aruncau în tribună. Eu n-am vrut să mă duc la meci. Copiii mei au fost toți”, a declarat „Oracolul din Bălcești”, potrivit fanatik.ro.
În schimb fostul căpitan al „câinilor roșii”, Giani Kiriță, nu a gustat absolut deloc gluma făcută de Florinel. Ba chiar s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa lui, afirmând răspicat că nu ar fi ezitat să-l „pedepsească” pentru acel gest, dacă ar fi fost pe teren.
„De selfie nu vreau să zic nimic, serios. Nu e cel mai bun (n.r. Florinel Coman), e unul dintre cei mai buni (n.r. din România), pentru că mai sunt și la Farul, mai e și Mazilu. E o ironie la adresa dinamoviștilor. Normal, pentru că își permite, de asta mă doare! Pe timpul nostru nu-ți permiteai niciodată în viața ta. Nici nu aveai timp de așa ceva. Cu tot respectul, n-avea voie niciodată să facă așa ceva cu noi. S-o lăsăm mai ușor pe asta cu inteligența, hai! Sunt momente spontane.
Nu mi-a plăcut, eu am luat-o personal, pentru că mă vedeam acolo, în teren. Asta se educă! Îi luam buclele din cap. Noi când am ajuns la Dinamo, ca tineri, am fost educați. La noi se vorbea în fiecare zi de ce însemna Dinamo și de cum îți respecți suporterii și tricoul”, a reacționat Kiriță pentru sursa citată.