Ce a spus Darius Olaru despre revenirea în Ghencea. FCSB și-a prezentat noile tricouri

Bogdan Solomon 12.07.2023, 20:43
Ce a spus Darius Olaru despre revenirea în Ghencea. FCSB și-a prezentat noile tricouri

Darius Olaru a reacționat cu privire la mult așteptata revenire a FCSB-ului în Ghencea. Aceasta se va produce chiar la derby-ul cu Dinamo din cea de-a doua etapă a noului sezon.

Reacția lui Darius Olaru despre revenirea în Ghencea. FCSB și-a prezentat noile tricouri

Ministerul Apărării Naționale a aprobat solicitarea vicecampioanei de a disputa partida cu alb-roșii pe noua arenă din Ghencea, unde nu au avut acces până acum. Informația a fost confirmată și de CSA Steaua, printr-un comunicat oficial.

Chestionat pe marginea subiectului, Darius Olaru – unul dintre fotbaliștii care au luat parte la evenimentul de prezentare a noului echipament – s-a arătat încântat de hotărârea autorităților și le-a transmis un mesaj suporterilor: să umple până la refuz tribunele stadionului. Meciul este programat sâmbătă, 22 iulie, la 21:30.

„Mă bucur că au venit într-un număr atât de mare. Îi așteptăm și la meciurile noastre să ne susțină și să le facem pe plac, să câștigăm campionatul în acest an. Ne bucură că au venit, îi simțim lângă noi. Această veste (n.r. că vor juca în Ghencea) i-a făcut să vină atât de mulți. Să vină pe Ghencea să ne susțină.

Va fi ceva nou. N-am jucat, nu ne-am antrenat acolo. Sperăm să fie de bun augur și să câștigăm cu Dinamo. Așteptam de mult acest lucru. Sperăm să jucăm cât putem acolo. Arena Națională avea mai multe locuri, dar sper să se umple Ghencea”, a declarat căpitanul FCSB-ului.

FCSB și-a prezentat noile echipamente. O culoare a fost înlocuită

Spre deosebire de sezonul trecut, roș-albaștrii au decis să schimbe cel de-al treilea echipament, renunțând la negru în favoarea unui alb complet. Celelalte două au rămas la fel, roșu și albastru.

Un alt element de noutate îl privește pe golgheterul Andrea Compagno, care va purta tricoul cu numărul 9, în locul celui cu 96, purtat până acum. În ceea ce privește obiective, lucrurile sunt cât se poate de clare: titlul și grupele Conference League.

„Sperăm ca noul echipament să ne poarte noroc și să luăm titlul cu el. Vrem să ne calificăm în grupele Conference League și să obținem rezultate mai bune. Vrem să jucăm în Ghencea în cupele europene, dacă se poate”, a explicat Darius Olaru. Alături de el au mai luat parte la evenimentul de prezentare a noului echipament mijlocașul croat Damjan Djokovic și fundașul central sud-african Siyabonga Ngezana. Ambii au fost aduși în această vară.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622