Romina Gingașu și Piero Ferrari și-au unit destinele în 2021. De atunci, patronul Ferrari și soția lui s-au afișat mereu împreună. Despre omul de afaceri se știe că deține 10% din acțiunile companiei auto italiene, estimate în prezent la 6.5 miliarde de dolari. Se pare că nici soția lui nu stă prea rău la capitolul finanțe.
Înainte să devină soția celebrului om de afaceri italian, Romina a lucrat la o companie care vindea avioane private. De fapt, prin intermediul acestui job l-a cunoscut pe Pierro Ferrari. Se pare că a încercat să-i vândă un avion de lux afaceristului.
Ulterior, Romina și-a schimbat complet domeniul de activitate. După ce a renunțat la vechiul job, Gingașu a început să investească în imobiliare. Potrivit celor de la Forbes, până în prezent, soția lui Piero Ferrari a alocat 10 milioane de euro pentru diferite proiecte rezidențiale.
Potrivit sursei citate anterior, Romina deține mai multe proprietăți în București. Unele dintre acestea sunt în Floreasca și în zona de nord a Capitalei. Recent, antreprenoarea a alocat 2 milioane de euro pentru achiziționarea ultimelor două etaje ale unui imobil din zona Herăstrău. De asemenea, soția miliardarului italian este implicată și într-un proiect din Pipera.
„Mă raportez la randamentul pe termen lung și întotdeauna achiziționez din faza de proiect. Nu închiriez proprietățile, deoarece toate au o particularitate pe care doresc să o păstrez sau să o dezvolt”, a spus Romina Gingașu.
De la sine înțeles, românca poate investi în orice alt loc din lume, însă și-a dorit să dețină proprietăți în țara ei natală: ”A fost încă de la început prima alegere, fiind cetățean român, consider că am o datorie morală față de țara mea și aceeași datorie față de plata TVA, de aceea achiziționez proprietăți în nume propriu. Nu urmăresc să intru în piață ca dezvoltator”, a adăugat ea.
Cele menționate în rândurile anterioare nu sunt singurele proprietăți pe care le deține în România. După cum spune chiar Romina, achizițiile le face în momente strategice și negociază la sânge prețurile.
În ce privește investițiile de peste hotare, Romina preferă să investească în proprietăți unice. De exemplu, ea deține 45% din Palazzo Marsigli, din Bologna. Clădirea a aparținut familiei de nobili Ferdinando Marsigli. De asemenea, soția patronului Ferrari mai are și două apartamente la Monte Carlo.