Veste extraordinară primită de CSU Craiova. Clubul patronat de Mihai Rotaru a câștigat, azi, palmaresul istoric al Științei. Decizia a fost pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara
Hotărârea dată de către Curtea de Apel Timișoara conform căreia CSU Craiova deține dreptul de proprietate asupra palmaresului sportiv al echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și a tuturor derivatelor acestuia, precum și dreptul de a utiliza în mod exclusiv în scopuri comerciale și sportive palmaresul echipei istorice de fotbal Universitatea Craiova și toate derivatele acestuia l-a mulțumit pe Mihai Rotaru.
Patronul celor de la CSU Craiova pune tunurile pe FC U Craiova și cere ca, de azi, sigla formației lui Mititelu să fie schimbată.
”Vizavi de decizie, e aproape imposibil să se mai schimbe ceva, 0,01% șanse, pentru că toate citațiile s-au facut corect, iar decizia e executorie. Ce înseamnă asta? Că acea echipă (n.r. FCU) trebuie să schimbe sigla, care e copiată după cea pe care noi o avem, sunt elemente care seamănă izbitor. Înteleg însă că au un plan B, cu altă siglă, mă refer la cea cu U. Noi ne bucurăm, e ceva normal, acum putem spune că puzzle-ul e complet, mare și frumos” a declarat Rotaru pentru GSP.ro.
Lovitura este cu atât mai grea pentru Adrian Mititelu, patronul celor de la FC U Craiova, întrucât, la începutul anului, era mulțumit că decizia va fi luată de către Curtea de Apel din Timișoara. Cu atât mai mult, în urmă cu câțiva ani, mai exact, anul 2018, chiar instituția din Timișora era cea care decidea că CSU nu poate avea palmarestul dinainte de anul 1991.
Nu este o decizie finală, motiv pentru care FC U Craiova poate face recurs, în maximum 30 zile, la Înalta Curte de Casație și Justiție. De precizat este că ÎCJJ nu mai poate da spre rejudecare cazul pentru a doua oară.