Ilie Dumitrescu (54 de ani) a fost aproape de a reveni în fotbal, dar nu ca antrenor ci ca manager general și a făcut o serie de dezvăluiri despre Gigi Becali.
Fostul fotbalist s-a împrietenit cu un potent om de afaceri, Simion Apreutese, cel care a vrut să investească la UTA, în Arad, orașul natal.
După ce negocierile cu oficialitățile locale au intrat în impas, Apreutese a dorit să cumpere pachetul majoritar și de la FCSB, atunci când Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că vrea să vândă echipa.
Dumitrescu avea planuri mari la Arad. Îl voia cooptat în proiect și pe Ladislau Boloni (70 de ani), antrenorul care a promovat cu Metz în Ligue 1, prima ligă din Franța, pentru ca acesta să coordoneze totul, de la academie și până la prima echipă.
Actualul analist TV a dezvăluit, printre altele, și ce i-a spus Victor Becali după ce Gigi Becali i-a fixat lui Ștefan Tîrnovanu (23 de ani) suma de transfer la 10 milioane de euro.
”În momentul în care patronul echipei a cerut 10 milioane de euro, lucrurile s-au blocat. E foarte greu să achite cineva 10 milioane pentru Târnovanu.
Nu că nu ar merita, dar trebuie să luăm în considerare faptul că marketul nostru nu a ajuns la maturitate.
Ar trebui ca foarte mulți jucători români să se impună la un anumit nivel, în campionatele de top, ca să poți cere astfel de sume”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Dumitrescu a mai spus și ce răspuns a primit Victor Becali după ce a prezentat cerințele celor de la FCSB.
”Victor (n.r. – Becali) îmi spunea că a trebuit să-i răspundă celui care s-a interesat de Târnovanu. El i-a zis: «Iar veniți mă cu sume d-astea?». Evaluarea nu este foarte bună, să vii să ceri 10, 12 milioane de euro.
Sunt convins că dacă mergea la altă echipă cu o sumă d-asta, puneau covorul roșu, dinner (n.r. – cină), șampanie, «hai să avem o relație specială», să mai colaborăm. Aici nu se pune problema, pentru că Gigi este Gigi.
Trebuie să nu se mai gândească la orgoliul său, la ce reprezintă pentru lume, pentru că nu mai trebuie să demonstreze nimic, este un tip realizat.
Trebuie să se gândească o secundă că sunt trei părți implicate: club care vrea să cumpere, tu, care vrei să vinzi, și jucătorul”, a transmis Ilie Dumitrescu la Digi Sport Special.