Războiul Tronurilor: Burleanu, Vochin și Stoichiță au favoriți diferiți pentru naționala U21. Între cine se dă lupta pentru postul de selecționer

Bogdan Solomon 01.07.2023, 08:38
Războiul Tronurilor: Burleanu, Vochin și Stoichiță au favoriți diferiți pentru naționala U21. Între cine se dă lupta pentru postul de selecționer

După rezultatele dezastruoase ale naționalei U21 la Campionatul European, în cadrul Federației Române de Fotbal a început lupta pentru alegerea noului selecționer. Răzvan Burleanu, Andrei Vochin și Mihai Stoichiță au favoriți diferiți.

Viitorul selecționer al naționalei U21 a declanșat lupta în FRF. Burleanu, Vochin și Stoichiță au favoriți diferiți

În momentul de față, singurul lucru cert – asupra căruia au căzut de acord toți „greii” din FRF – este acela că Emil Săndoi nu va mai continua la cârma naționalei de tineret, mai ales că tocmai i-a expirat contractul. Eliminarea încă din faza grupelor (cu doar un punct obținut și fără gol marcat) a făcut ca o eventuală propunere de prelungire să dispară complet din ecuație.

Asupra viitorului selecționer planează, însă, misterul. Ba chiar se pare că asistăm la o luptă internă pe marginea subiectului. Potrivit gsp.ro, Răzvan Burleanu, Andrei Vochin și Mihai Stoichiță au fiecare câte un favorit și insistă pentru el.

Președintele l-ar vrea pe Daniel Pancu, cel care a pregătit lotul U20 și a făcut parte din staff-ul lui Săndoi pentru Euro U21, în timp ce consilierul său ar merge pe mâna unui om cu mai multă experiență: Ionuț Badea. Acesta din urmă a mai colaborat cu forul de la Casa Fotbalului timp de trei ani, între 2014 și 2017, în calitate de secund al primei reprezentative, în mandatele lui Anghel Iordănescu și Cristoph Daum. La nivel de club le-a antrenat de-a lungul carierei pe FC Argeș, Pandurii, U Cluj, FC Brașov, Oțelul, Concordia, Astra sau UTA.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Stoichiță „trage sforile” pentru protejatul său, Răzvan Rotaru, cel care și-a păstrat locul în Federație indiferent de schimbările apărute în ultimii ani. În 2020, directorul tehnic l-a instalat ca secund în staff-ul reprezentativei de tineret (până atunci pregătise lotul U15), pe când Adrian Mutu era selecționer. A continuat și alături de Emil Săndoi, care a fost surprins de camerele TV în timp ce se întorcea spre bancă pentru a-i cere sfatul.

Nicolae Dică, varianta de rezervă. Nu ar refuza să preia naționala U21

Potrivit sursei citate, există și o variantă de rezervă la care „greii” din Federație sunt gata să recurgă în eventualitatea în care nu reușesc să ajungă la un numitor comun. Este vorba despre Nicolae Dică, cel care a și recunoscut că i-ar face plăcere să preia naționala de tineret.

„Da, mi-ar plăcea, îmi place să lucrez cu jucătorii tineri. Mi-ar plăcea. Noi suntem genul acela de popor care la victorie facem nuntă, iar la înfrângere facem înmormântare. Trebuie să luăm lucrurile bune şi lucrurile negative.

După Mutu, Rădoi, a venit acest campionat, ok, nu a fost bun, dar câti jucători sunt de atunci la echipa naţională mare? Asta vreau să spun, că au ajuns din nucleul ăla mulţi la echipa mare. Cred că 2-3 jucători din această generaţie ajung la echipa mare a naţionalei”, a spus, la Orange Sport, fostul secund al primei reprezentative, în perioada în care aceasta era pregătită de Mirel Rădoi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622