După ce a dat lovitura pe piaţa transferurilor în această vară şi l-a transferat pe Leo Messi, David Beckham a numit un nou antrenor principal al Inter Miami. Gerardo „Tata” Martinez este alegerea fostului internaţional englez.
Martinez e unul dintre tehnicienii de suflet ai lui Leo Messi. Cei doi au mai colaborat atât la Barcelona, cât şi la naţionala Argentinei. Martinez nu este deloc străin de MLS. În perioada 2016-2018, acesta a mai pregătit-o pe Atlanta.
Ultima experienţă a lui Martinez a fost cea de selecţioner al Mexicului. Ratarea calificării în optimile de finală de la Mondialul din Qatar i-a fost însă fatală antrenorului în vârstă de 60 de ani. La scurt timp după ultimul meci din grupă, cu Arabia Saudită, contractul lui Martinez a expirat, iar Federaţia Mexicană nu a mai luat în calcul varianta prelungirii acestuia.
Inter Miami are un sezon nefast în SUA până în prezent şi ocupă ultimul loc în Conferinţa de Est. Martinez e însă optimist că faţa echipei se va schimba în curând, iar jocul oamenilor lui Beckham va creşte substanţial.
Sunt foarte emoționat să fiu numit la un club atât de mare precum Inter Miami. Cred că împreună putem realiza lucruri importante. Aici există infrastructura necesară pentru a concura la cel mai înalt nivel. Cu multă muncă și cu implicarea tuturor ne putem îndeplini obiectivele”, a fost prima reacţie a lui Martinez, după ce a fost instalat la conducerea băncii tehnice a celor de la Inter Miami.
Cuplul Messi – Martinez va debuta, cel mai probabil, în data de 2 iulie, atunci când formaţia din Miami va primi vizita celor de la FC Austin.
Chiar dacă a fost dorit insistent în Arabia Saudită, iar şeicii de la Al-Hilal i-au pus pe masă un salariu de aproximativ 400 de milioane de euro pe sezon, Messi a optat, în cele din urmă, pentru oferta venită de la Beckham. La Miami, decarul argentianin va câştiga anual doar 50 de milioane de euro.