Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a fost în probe la Steaua. ”Tot timpul m-am mutat”

Alex Matei 28.06.2023, 09:58
Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a fost în probe la Steaua. ”Tot timpul m-am mutat”

Andrei Nicolescu (46 de ani), președintele lui Dinamo, a dezvăluit recent că în trecut a încercat o carieră de jucător profesionist, dar familia nu l-a sprijinit în momentele importante.

Andrei Nicolescu a dat probe la Steaua. De ce nu a ajuns să facă fotbal la nivel înalt

Oficialul ”câinilor” a ajuns să dea probe inclusiv la Steaua, mai ales că nu avea nicio echipă favorită după cum el însuși a declarat.

”La Ploiești am jucat fotbal la CSȘ. Apoi am dat probe la Steaua, când eram foarte mic. Apoi am plecat afară, am dat probe la Nantes. Tot timpul m-am mutat.

Am fost o lună și jumătate și la Dinamo 2, când aveam 20 de ani și ajunsesem în București.

Chiar nu am avut o echipă favorită în România, cu care să țin mai mult timp. Din afară mă uit la Barcelona cu foarte mare plăcere, sunt fan.

Probabil și familia m-a determinat să nu urmez foarte atent cariera asta. Joc și acum, într-o echipă a avocaților cu care mergem la turnee, am și câștigat trofee”, a spus Nicolescu, la GSP Live.

AdvertisementAndrei Nicolescu, detalii importante despre vânzarea acțiunilor de la Dinamo. Ce se întâmplă cu banii suporterilor

Dinamo încearcă să se reinventeze sub conducerea acţionariatului Red & White. Preşedintele executiv, Andrei Nicolescu a anunţat demararea unui campanii prin care fanii să poată fi atraşi inclusiv în acţionariatului clubului.

Sunt vizaţi abonații DDB și cei care au cumpărat bilete la meciurile echipei favorite. Iar aprobarea planului de reorganizare ar putea să aducă un imbold în această tentativă. Al cărei scop ar fi mărirea investiţiei care să ajungă la echipă.

Oficialul roş-albilor a vrut să înlăture orice potenţială suspiciune pe care fanii ar putea să o aibă cu privire la acest proiect.

„Percepţia este greşită, noi nu ne dorim să conducem pe banii suporterilor, nu acesta este scopul lui Seedblink. Vrem să avem deschidere spre suporterul dinamovist care îşi doreşte să fie parte din această poveste. 10 % este foarte puţin faţă de volumul sumelor investite în această companie. Dar asta a fost făcută către suporterul cu un potenţial fiannciar mai mic.

Dar care să se simtă parte a acestei poveşti, sunt bani care dau o proprietate asupra unor acţiuni şi care dau posibilitatea celui care a achiziţionat să le poată vinde. Red & White nu poate vinde acţiunile de la Dinamo fără acordul celor care sunt în acel Seedblink. Seedblink va crea o entitate specială care va fi acţionar în Red & White. Dacă Red & White se va replica în structura lui Dinamo peste ani atunci ei vor fi direct acţionari ai lui Dinamo„, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate în emisiunea Dinamo 7/9, de pe Playport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622