Daniel Niculae îl desființează pe Becali și cere să fie interzis la TV: “Sclavi are la el la palat”

Bogdan Solomon 27.06.2023, 17:33
Daniel Niculae îl desființează pe Becali și cere să fie interzis la TV: “Sclavi are la el la palat”

Jignirile aduse de Gigi Becali Rapidului după votul din Adunarea Generală a LPF privind regula U21 nu a rămas fără ecou. Daniel Niculae i-a oferit o replică pe măsură.

Daniel Niculae, replică dură pentru Gigi Becali

Înfuriat la culme că obligativitatea folosirii jucătorului U21 pe toată durata meciului a rămas în vigoare, Gigi Becali s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa Rapidului – care a votat împotriva inițiativei sale, alături de alte șase cluburi – catalogându-l drept „sclav” pe finanțatorul Dan Șucu și acuzând jocuri de culise.

În replică, Daniel Niculae s-a arătat contrariat, i-a transmis că sclavii se află doar „la Palat sau la el acasă” și a făcut un apel către posturile TV ca acest discurs să nu fie difuzat.

„Gândiţi-vă ce am fi făcut fără să avem această regulă U21. Chiar fac apel… s-a coborât foarte mult nivelul, abaterile domnului Becali. Încercăm să schimbăm, să fie ceva pozitiv, exact pentru a schimba percepţia oamenilor. Suporterii şi-au pierdut încrederea în jucători, în conducători, în fotbalul românesc în general. Dacă ne întoarcem în sclavie, sclavi are el la palat sau acasă!

Este un limbaj suburban, de cea mai joasă speţă. Problema e că nu a fost prima dată. Cu toţii încercăm să atragem oameni competenţi şi apar astfel de manifestări care nu îşi au locul în societate. Va avea și clubul Rapid o reacție cât de curândă”, a răbufnit președintele Rapidului.

Nici Burleanu nu a rămas dator: „Nu-i convine domnului Becali? Are trei variante”

Imediat după tragerea la sorți a țintarului din sezonul viitor, Răzvan Burleanu a avut la rândul său o replică pentru Gigi Becali, explicând și variantele de care dispune acesta în momentul de față: să accepte că nu poate „corupe” sistemul, să se adreseze justiției sportive sau să renunțe la fotbal.

„Avem parte de niște regulamente care reglementează activitatea tuturor cluburilor. Iar de cele mai multe ori, trebuie să propunem obiective superioare comportamentului egoist al fiecăruia participant. Nu-i convine domnului Becali? Probabil că asta vreți să mă întrebați! Ei bine, domnul Becali are trei variante pe care le poate accesa în orice moment.

În primul rând: acceptă că face parte dintr-un sistem pe care nu-l poate corupe și-l respectă. Doi: poate apela la justiția sportivă, pentru că nu trăim într-un sistem dictatorial. Orice decizie care nu are la bază un temei legitim oricând poate fi răsturnat. Trei: își ia jucăriile și pleacă!”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622