La cei 35 de ani ai săi, după un singur sezon bifat pentru Juventus, Angel Di Maria e gata să dea curs unei noi provocări. Presa internațională dezvăluie următoarea destinație, una extrem de surprinzătoare.
Potrivit lui Fabrizio Romano, jurnalist cunoscut pentru informațiile furnizate în fiecare perioadă de mercato, starul argentinian e foarte aproape să bată palma cu Benfica, nimeni alta decât prima echipă pentru care a evoluat pe continentul european. Se întâmpla în 2007, când a fost transferat de la Rosario, în schimbul a opt milioane de euro.
Lusitanii au cucerit titlul în sezonul recent încheiat, cu un avans de doar două puncte în fața rivalei Porto, asigurându-și astfel prezența în grupele Champions League. Di Maria – care a înscris doar de opt ori pentru Juventus, într-o perioadă marcată de accidentări – va fi prima mare lovitură a verii.
„Negocierile sunt aproape de final, mai lipsesc detaliile finale. Contractul valabil până în iunie 2024 a fost acceptat, se mai așteaptă doar semnarea lui”, a transmis Fabrizio Romano, prin intermediul paginii personale de Twitter.
Chiar dacă în ultimii ani nu s-a mai ridicat la înălțimea așteptărilor, în special din cauza accidentărilor, Angel Di Maria rămâne unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai tuturor timpurilor. O demonstrează cu vârf și îndesat toate trofeele cucerite de-a lungul carierei.
Este vorba despre un titlu mondial, o Copa America, un titlul olimpic, o Ligă a Campionilor, cinci titluri în Franța, un titlu în Spania, o Supercupă a Europei, patru Cupe ale Franței, o Supercupă a Spaniei, două Cupe ale Spaniei, patru Cupe ale Ligii Franței, un titlu și două Cupe ale Ligii în Portugalia, respectiv cinci Supercupe ale Franței.
„Am ajuns la sfârșitul unui moment dificil. Plec liniștit că am dat totul pentru a ajuta clubul să câștige trofee, dar nu a fost să fie. Plec cu un gust amar de a nu fi reușit, dar cu fericirea că mi-am făcut mulți prieteni într-un club minunat. La revedere tuturor fanilor Juve pentru toată dragostea pe care mi-ați arătat-o în fiecare zi. Vă voi purta în inima mea”, scria Di Maria, nu cu mult timp în urmă, la despărțirea de Juventus, care i-a găsit deja înlocuitor: americanul Cristian Pulisic, aflat în ultimul an de contract cu Chelsea.
Potrivit goal.com, „Bătrâna Doamnă” ar fi dispusă să ofere între 20 și 23 de milioane de euro în schimbul său, iar mutarea ar avea mari șanse de reușită, în condițiile în care londonezii își doresc să scape de salariul său astronomic: 15 milioane pe sezon.