Arnold Garita a fost unul dintre jucătorii pe care Gigi Becala i-a dorit la FCSB pentru sezonul următor, însă pretenţiile sale nu au putut fi satisfăcute de latifunadiarul din Pipera.
Omul de afaceri a fost surprins de cererile atacantului care în stagiunea precedentă a evoluat pentru FC Argeş. Iar negocierile dintre părţi nu mai sunt deocamdată de actualitate. În aceste condiţii, francezul nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru ratarea transferului.
”Agenţii mei au discutat, dar într-un final nu se va rezolva nimic. Este o ruşine, dar asta este situaţia, chiar îmi plăcea acest club, are suporteri incredibili. M-au plăcut, m-au ‘adoptat’ chiar şi când nu eram jucătorul lor, îmi amintesc astfel de suporterii celor de la FC Argeş.
Mi-ar fi plăcut să continui în România, dar după cum s-au întors lucrurile în ultima vreme, nu cred că România va fi următoarea mea destinaţie”, au fost cuvintele lui Garita, citat de As.ro.
Fotbalistul de 27 de ani nu ia în calcul să ajungă la vreo rivală a roş-albaştrilor din Superligă. Cel mai probabil Garita va schimba campionatul, dacă între timp Gigi Becali nu devine sensibil la doleanţele sale.
„Nu sunt eu cel care negociază, agentul meu o face. Cred că a vrut să-şi facă treaba cât mai bine. Nu mă voi întoarce în România, după vacanţă. Voi face asta doar în cazul în care situaţia se va schimba, şi mă voi înţelege cu clubul.
Aş vrea să le mulţumesc suporterilor de la FC Argeş pentru tot, am dat tot ce am avut mai bun pentru a salva clubul, pe care am învăţat să-l iubesc”, a mai transmis unul dintre cei mai apreciaţi atacanţi din România în ultimul an.
Garita a marcat 14 goluri în 40 de meciuri pentru piteşteni în stagiunea 2022-2023 a primei divizii de la noi.