Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, a vorbit despre posibilitatea ca Yuri și Braun să ajungă la Rapid.
Zilele trecute, Daniel Niculae, președintele Rapidului, a anunțat că formația din Giulești s-ar fi înțeles cu CFR Cluj pentru aducerea lui Yuri și Braun.
Bogdan Mara îl contrazice pe Daniel Niculae și susține că cele două cluburi nu au ajung la un acord pentru transferurile lui Yuri și Braun în Giulești. Însă recunoaște că, între cele două părți, există negocieri avansate.
„Există discuții avansate. Am primit niște oferte concrete de la Rapid pentru cei doi. Se discută, se negociază. Există posibilitatea (n.r. ca Yuri și Braun să plece la Rapid). Rămâne să vedem că se înțeleg cluburile, apoi să se înțeleagă și cu jucătorii. Mai întâi trebuie să se înțeleagă cluburile. Există, într-adevăr, oferte oficiale, care se discută, în acest moment”, a declarat Bogdan Mara, în exclusivitate, pentru PlaySport.
„În pricipal, noi am cam căzut de acord cu cei de la CFR, dar, până se finalizează discuțiile cu jucătorii, nu vom putea da mai multe detalii.
Sunt discuții atât cu cei doi, cât și cu alții. Sunt și jucători din campionatul intern, și jucători din străinătate”, a spus Danie Niculae, zilele trecute, pentru Digi Sport.
Victor Angelescu a confirmat faptul că Rapid a făcut o ofertă și pentru mijlocașul Farului, Constantin Grameni. Acesta consideră că oferta nu este una mică, așa cum a declarat Gică Popescu.
„Este adevărat că am făcut o ofertă, dar nu este deloc mică. E dreptul Farului să refuze sau să se gândească la faptul că poate să-l vândă cu o sumă mai mare. Orice club își dorește să obțină un preț mai mare. Poate se gândesc că vor avea oferte mult mai bune de afară”, a declarat Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului, pentru PlaySport.