Finalul de campionat în Belgia a fost unul cu adevărat demn de un film la Hollywood. Trei echipe au fost implicate într-o luptă dramatică, decisă chiar în ultima secundă a unui sezon de poveste. Noua campioană nu mai câștigase trofeul de peste 60 de ani.
Când au luat ultima dată titlul, în 1957, probabil că nimeni de la Antwerp nu se gândea că va dura o viață de om pentru ca echipa favorită să ridice trofeul deasupra capului. 66 de ani a fost așteptarea pentru al 5-lea titlu de campioană și acesta nu putea veni decât în urma unui final de sezon nebun. Antwerp pornea, practic, cu a treia șansă, înaintea ultimei etape. Asta pentru că juca pe terenul celor de la Genk, care aveau nevoie de o victorie ca să devină ei campioni. Royal Union era marea favorită, cu un succes pe teren propriu, cu Brugge, cucereau titlul. Și evoluția scorului a fost una de coșmar pentru Antwerp.
În minutul 89, Royal Union conducea cu 1 la 0, dar a urmat un colaps incredibil și Club Brugges s-a impus cu 3 la 1. Cu toate acestea, titlul mergea la Genk, pentru că aceștia conduceau cu 2 la 1. Cei de la Antwerp au atacat cu disperare iar golul de titlu a venit în prelungiri. Eroul echipei a fost veteranul Toby Alderweireld, fostul fundaș al celor de la Tottenham. Execuția lui de senzație a trimis titlul la Antwerp