A vrut 30.000 de dolari, dar s-a ales cu o suspendare pe viață la 21 de ani

Bogdan Solomon 30.05.2023, 16:33
A vrut 30.000 de dolari, dar s-a ales cu o suspendare pe viață la 21 de ani

Sistemul meciurilor trucate a pus stăpânire în această perioadă pe fotbalul brazilian. Un jucător și-a dorit să încaseze 30.000 de dolari, dar s-a ales cu suspendare pe viață, la doar 21 de ani.

Scandalul meciurilor trucate din Brazilia nu rămâne fără urmări. A încercat să obțină 30.000 de dolari, dar a fost suspendat pe viață

Marcos Vinicius Alves Barreira, un fost mijlocaș legitimat la Vila Nova, echipă din eșalonul secund al Braziliei, avea o înțelegere pentru a provoca un penalty în ultima etapă de campionat. În schimbul acestui gest ar fi trebuit să primească 30.000 de dolari, dar planurile i-au fost date peste cap întrucât nu a făcut parte din lot.

Cazul a intrat, însă, în atenția autorităților, sesizate chiar de președintele clubului,  Hugo Jorge Bravo, care a aflat despre pactul făcut de jucător cu pariorii. Tribunalul Superior al Justiţiei Sportive (STJD) a demarat o anchetă în noiembrie 2022, iar acum avem verdictul: suspendare pe viaţă şi amendă de 25.000 reali (aproximativ 5.000 euro).

Avocatul mijlocașului a anunțat că va ataca decizia cu apel. Un alt fotbalist implicat, Gabriel Domingos (22 de ani), a fost suspendat timp de 720 zile şi amendat cu 15.000 reali (circa 3.000 euro). În Brazilia sunt permise pariurile online, dar nu există o reglementare clară a lor. De altfel, 19 dintre cele 20 cluburi care evoluează în prima ligă au drept sponsori site-uri de pariuri sportive.

Scandal uriaș în Brazilia. 15 meciuri au fost trucate

Scandalul meciurilor trucate nu se oprește, însă, aici. Sunt vizate 15 partide din primele două eșaloane, ale căror rezultate ar fi fost manipulate de o rețea în stil mafiot, cu scopul obținerii unor profituri substanțiale. Cel puţin 25 de persoane – dintre care 15 fotbaliști – se numără printre suspecți, dar autoritățile susțin că acesta este doar începutul.

„Sesizată, justiţia a lansat operaţiunea denumită ‘Maximum penalty’. Aceasta bănuieşte că cel puţin 15 meciuri au fost trucate, dintre care opt în prima divizie anul trecut. Până în acest moment, cel puţin 25 de persoane au fost inculpate, dintre care 15 jucători. Unul dintre ei evoluează în prima divizie, fundaşul lui Santos, Eduardo Bauermann, precum şi zece pariori implicaţi în afacerea de corupţie. Ar putea fi doar o parte a icebergului”, a transmis procurorul care instrumentează acest caz.

La nivel global, anul trecut au fost raportate 776 de meciuri suspecte de manipulare, existând astfel o creștere cu 11% față de 2021, conform Sportradar, agenția care monitorizează aceste aspecte pentru Confederaţia braziliană de fotbal şi FIFA. Peste o cincime dintre ele (139) s-au produs chiar în Brazilia, țară care s-a confruntat cu o creştere de 56% faţă de precedenta stagiune.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622