Ajuns la vârsta de 35 de ani, Karim Benzema se gândeşte tot mai serios la despărţirea de Real Madrid. Potrivit jurnaliştilor francezi de la Foot Mercato, golgheterul „galacticilor” studiază cu mare atenţie o ofertă venită din Arabia Saudită.
După ce Cristiano Ronaldo a bătut, la începutul lui ianuarie, palma cu Al-Nassr, a venit rândul lui Benzema să fie foarte aproape de a-şi face debutul în Golf. Din primele informaţii relatate de ziariştii din Hexagon, Benzema ar urma să încheie un contract pe doi ani, iar salariul său ar fi de 100 de milioane de euro pe sezon. Francezii nu au nominalizat însă echipa care negociază Benzema.
Preşedintele Florentino Perez şi ceilalţi oficiali ai grupării de pe „Santiago Bernabeu” nu sunt deloc străini de discuţiile purtate de Benzema cu şeicii saudiţi. Ibericii îi caută deja un înlocuitor atacantului francez, iar ochii madrilenilor sunt îndreptaţi înspre Premier League. Robert Firmino şi Harry Kane ar fi favoriţi să-i succeadă lui Benzema pe „Santiago Bernnabeu”.
Karim Benzema e, din vara lui 2009, la Real Madrid. Înainte de a ajunge la formaţia din capitala Spaniei, acesta a mai îmbrăcat doar tricoul lui Lyon. Atacantul de 35 de ani a petrecut 15 sezoane pe „Santiago Bernabeu”. În actual an competiţional, şi-a înscris numele pe lista marcatorilor de 20 de ori.
După meciul cu Vallecano, Benzema a suferit o accidentare uşoară la picior. Acesta nu a făcut parte din lotul madrilenilor pentru deplasarea din ultima etapă din La Liga, de la Sevilla. Fără Benzema, Real s-a impus cu scorul de 2-1, graţie unei duble a lui Rodrygo.
Pe lângă Benzema, un alt nume mare al fotbalului european se află aproape de un transfer în Arabia Saudită. Leo Messi îşi încheie, la finalul acestui sezon, angajamentul cu Paris Saint-Germain, iar Al Hilla încearcă din răsputeri să obţină semnătura decarului argentinian. Aproape 400 de milioane de euro ar urma să câştige Messi pe an, dacă va pleca la echipa din Riad.