Performanţa reuşită de Gică Hagi a făcut nu doar înconjurul României, ci şi al Europei.
După ce a luat din nou titlul ca antrenor, „Regele” a primit laude din partea spaniolilor. Care nu au uitat faptul că actualul manager tehnic al alb-albaştrilor a jucat pentru ambii granzi ai Spaniei, Real Madrid şi FC Barcelona. Jurnaliştii iberici i-au dedicat un material Regelui cu titlul „Dublu succes al lui Hagi: câștigă titlul ca antrenor și patron al lui Farul”. Cei de la Marca scot în evidenţă contribuţia fostului căpitan al României la succesul echipei la care a debutat în cariera de jucător.
„Gheorghe Hagi a făcut-o din nou. Fostul jucător de la Real Madrid și Barcelona a condus-o pe Farul Constanța, echipă la care este proprietar și antrenor, spre cucerirea titlului în România”, au scris spaniolii.
Spaniolii nu au uitat să amintească şi de fostul fotbalist al lui Getafe, Ciprian Marica. Cel care i s-a alăturat lui Hagi în proiectul fuziunii din 2021 dintre cele două grupări de pe litoral.
Marca aminteşte şi de cariera lui Hagi ca fotbalist. Şi face o contabilizare a trofeelor câştigate din postura de tehnician.
„Un titlu, al cincilea din cariera sa de antrenor, special pentru Hagi. Gică este format chiar la academia Farului, înainte de a trece pe la Sportul Studențesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray”, au notat ziariştii cotidianului madrilen.
Şi spaniolii ştiu că Hagi este idolul tuturor constănţenilor. David Fernandez, de la platforma DAZN, a ţinut să îşi exprime şi el părrea despre momentul special trăit de decarul Generaţiei de Aur.
„Hagi este zeu la Constanța! El a fost format la academia clubului, iar acum e antrenor și patron. Acest titlu vine la doi ani după ce Farul, un club istoric care se scufunda, a fuzionat cu Viitorul, clubul academie cu care Hagi câștigase deja un campionat”, a detaliat Fernandez.