FCSB nu trebuie să piardă azi, la Ovidiu, în meciul cu Farul, 21:00, LIVE pe playsport.ro, pentru a mai spera la titlul de campioană în acest sezon.
Dacă se va impune în fața echipei lui Gică Hagi, vicecampioana va trece pe primul loc și va avea prima șansă la cununa cu lauri în ultima etapă din playoff, a 10-a, când va da peste Rapid pe Arena Națională.
Ștefan Târnovanu (23 de ani) a fost rugat să facă un exercițiu de imaginație când a fost întrebat cum ar vedea ca titlul să se decidă pe Arena Națională.
”Cum să fie? Stadion plin, oameni în afara arenei. Un meci în care, probabil, dacă ne vom impune la Farul, se va simți puțin presiunea, dar nimic nu ne va opri din câștigarea campionatului”, a spus Târnovanu la Orange Sport.
Recent, goalkeeperul roș-albaștrilor a semnat un nou contract pe cinci ani cu FCSB, iar fotbalistul a vorbit și despre viitor.
”O bucurie pentru mine, țin cu echipa asta de mic. Nu știu dacă voi mai sta cinci ani, nici prin cel mai mic gând nu-mi stă gândul la plecare. Mai sunt două meciuri, apoi Euro și apoi vom vedea ce va fi”, a mai spus Târnovanu.
Ultima etapă a playoffului Superligii programează duelurile CFR Cluj – Farul și FCSB – Rapid. Trupa lui Gică Hagi pare a avea, încă de pe acum, o miză mai ușoară, dacă va mai conta până atunci, deoarece Dan Petrescu a anunțat că va rula mai mulți juniori din cauza multiplelor probleme de lot.
”Atmosfera este foarte, foarte bună. Victoriile din ultima vreme ne-au dat încredere foarte mare. Simt că putem câștiga și aceste două meciuri rămase și să ne îndeplinim visul, să luăm campionatul”, a spus Târnovanu, într-un interviu acordat celor de la Orange Sport.
Rugat să ofere trei argumente pentru care FCSB merită să fie campioană, goalkeeperul roș-albaștrilor a replicat:
”Calitate, încredere și maturitate”, a completat Târnovanu.