Înaintea meciurilor decisive pentru promovarea în Superliga, lupta dintre echipele care aspiră la îndeplinirea acestui obiectiv se dă la nivel declarativ. Ovidiu Burcă a ieșit la atac și i-a oferit o replică dură lui Dorinel Munteanu.
Duminică, 21 mai, în ultima etapă a playoff-ului ligii secunde, Dinamo va merge la Iași pentru duelul cu echipa aflată în fruntea clasamentului, iar Oțelul va primi vizita Unirii Dej. Ambele partide vor începe la ora 13:00.
Între timp, Dorinel Munteanu a pus tunurile pe formația din Ștefan cel Mare, acuzând anumite jocuri de culise în favoarea acesteia. Nici replica rivalilor nu s-a lăsat, însă, prea mult așteptată. Ovidiu Burcă a trimis la rândul lui „săgeți” în direcția omologului de la Galați și a dat asigurări că nu va avea un meci deloc ușor în Copou, chiar dacă Politehnica este deja promovată.
„M-au deranjat discuțiile făcute la începutul playoff-ului care spuneau că Iașiul ne va da meciul. Dorinel Munteanu și-a făcut o obsesie în a discuta doar despre Dinamo. A văzut tot timpul scenarii și lucruri petrecute în spatele culiselor. E problema dumnealui, noi n-am vrut să vorbim despre alții. S-a preocupat mai mult de alții decât de echipa lui, iar rezultatele arată asta.
Ne așteaptă un meci dificil chiar dacă multă lume spune că Iașiul joacă cu a doua echipă. Cred că în condițiile date, ne-ar fi fost mai ușor să jucăm cu adversarii care au dus greul decât cu cei care au evoluat mai puțin. Sunt jucători de prima ligă la Iași, pentru că au un lot valoros”, a declarat tehnicianul „câinilor roșii”.
În altă ordine de idei, jucătorii lui Dinamo au avut parte de o veste excelentă înaintea meciului decisiv pentru promovare. Conducerea a decis să le ofere o primă importantă, informație dezvăluită chiar de Ovidiu Burcă, cel care a comentat și pe marginea situației Unirii Dej, echipă ce nu a primit licența pentru Liga 1.
„În afară de Antonio Bordușanu care are o mică problemă la genunchi, în rest am tot lotul valid. Avem o primă importantă pentru promovare și suntem la un pas de a pune mâna, dar cel mai mult ar trebui să ne motiveze șansa de a promova pentru că vom intra în istoria lui Dinamo.
Au fost cumva destul de multe lucruri în neregulă care s-au făcut în acest playoff cu formații care n-aveau dreptul de participare în liga 1. Acum a fost și decizia cu cei de la Unirea Dej care a venit într-un moment inoportun, iar Federația ar trebui să se gândească mai mult”, a adăugat antrenorul lui Dinamo.