Ronnie O’Sullivan a dezvăluit care sunt competițiile la care intenționează să participe, după ce a fost eliminat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Crucible de către Luca Brecel. Britanicul le va rata pe cele din Regatul Unit.
Englezul Ronnie O’Sullivan, campion mondial en-titre, nu vrea să mai participe la turneele din UK. El a transmis că urmează să călătorească în Asia, acolo unde va evolua în toamnă, la începutul noului sezon.
Septuplul campion mondial plănuiește urmărește să participe la Mastersul de la Shangai (septembrie), Wuhan Open (octombrie) și International Championship (noiembrie).
O să mă orientez și asupra altor turnee. Voi călători și voi juca în toate competițiile din China și voi rata toate turneele din UK. Nu pot să le fac pe toate.”, a declarat Ronnie, conform celor de la Eurosport.co.uk.
Delighted that my new book #UNBREAKABLE is officially out today, telling the full, honest story of my life and career. Cheers everyone for the support on this and I hope you enjoy reading it!
https://t.co/7R7aMhCxM5 pic.twitter.com/pqzaGyBXHW
— Ronnie O’Sullivan (@ronnieo147) May 11, 2023
Sportivul englez a recunoscut că nu credea că va ajunge vreodată să părăsească țara natală. Ceva l-a făcut însă să se răzgândească. El are acum un nou obiectiv și abia așteaptă să ajungă în Asia. Britanicul este de părere că acolo este un loc bun pentru a juca.
Înainte spuneam că nu voi călători și voi rămâne în UK. Acum, cred că am ajuns la un anumit punct în cariera mea și cred că Asia este un loc numai bun pentru a juca. Sunt turnee mai mari, așa că voi fi prezent și le voi rata pe cele din UK.
Dacă nu mă voi descurca bine în competițiile asiatice, atunci poate că mă voi întoarce acasă mai devreme și nu m-ar deranja să iau avionul până în Scoția sau la Belfast. Dar, dacă mă voi descurca, mi-ar plăcea să stau o săptămână acasă, să mă relaxez alături de câinii mei, iar apoi să mă urc iar într-un avion și să călătoresc în India sau undeva.”, a adăugat el.