Prezentă la meciul dintre FC Voluntari şi FC Botoşani, Anamaria Prodan a găsit prilejul de a-l ironiza pe Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a avut, de curând, un nou derapaj, folosind un limbaj sexist la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu. Anamaria Prodan crede că finanţatorul de la FCSB trebuie acum să plătească.
Părerea mea este că un om care vorbește astfel trebuie să și plătească. El a vorbit la fel și de mine și a plătit. Eu chiar am câștigat împotriva lui Gigi Becali și a plătit, probabil prea puțin, a declarat impresara.
După ce şi-a anunţat retragerea din fotbal, în urma înfrângerii suferite în Giuleşti, Gigi Becali a trecut echipa pe numele surorii sale. Becali a cerut 25 de milioane de euro pentru a ceda gruparea roş-albastră şi a avut o primă întrevedere cu omul de afaceri Simion Apreutese. Latifundiarul din Pipera a precizat totuşi, în exclusivitate pentru Playsport.ro, că va renunţa la FCSB doar dacă Florinel Coman şi compania nu vor cuceri titlul.
Acum văd că nu mai este nici patron, deci dacă este sora domniei sale patron, atunci cu ea ar trebui să vorbiți, cu o femeie. Atunci, probabil, o să facă atac de panică că vorbiți tot cu o femeie despre fotbal (n.r.- râde).Eu cred că îi dați prea multă atenție și nu merită, cred că ar trebui să promovăm altceva”, a transmis Anamaria Prodan, după meciul FC Voluntari – FC Botoșani 2-0, din play-out-ul Superligii.
Cavalerii fluierului din prima divizie s-au solidarizat cu Iuliana Demetrescu şi au apărut la meciuri cu un tricou pe care era inscripţionat mesajul „Fără discriminare de gen”. Becali a încercat să se apere şi a explicat că afirmaţiile sale au fost interpretate în mod greşit. Omul cu banii de la FCSB şi-a reiterat, în schimb, poziţia de dezacord faţă de ideea ca jocurile din Superligă să fie oficiate de femei.